O vitrină optimistă


În vâltoarea gândurilor cotidiene pășim la primele ore ale dimineții cuprinși de un aer rece, picături de ploaie sau vânt. Frunzele toamnei ne anunță că mâine ar trebui să ne anunțe că pe aceste meleaguri al treilea anotimp poposește. În fața acestor gânduri sau senzații ale noastre întâlnim această vitrină în orașul de pe malul Târnavei Mici. Uităm sau poate nici nu este important acest mesaj. Totuși sunt înainte de toate gândurile noastre, poruncile ființei umane. Începe cu această expresie pe care multora dintre noi nici nu ne place și suntem dispuși oricând să o încălcam “nu am voie”. Pornită din teribilism sau dorință de rebeliune avem permanent dorința de a ne certa cu cineva. Într-o lume în care să fim triști, răi și să ne plângem atribuim spiritului de turmă, modei sau expresiei “așa este lumea în ziua de astăzi”. Din aceste motive devenim mai urâcioși decât oricând fiind și nedrepți față de noi muncind în grabă, stres și prea puțin pentru a zâmbi, râde sau a fi entuziasmați. Uităm astfel să fim în primul rând oameni și să avem empatie. Este mult mai comod să folosim expresia “că nu mai găsim ” sau “nu mai sunt oameni cu care să intemeiem relații ” decât să iubim pur și simplu fără pretenții sau perfecționism. Pictam idealuri care odată dărâmate nu vrem să le reconstruim sau adaptăm nevoilor și dorințelor noastre. Nedorind să ne vindecam traumele și având tot timpul la noi expresia “el sau ea este de vină ” închidem fără regrete porțile iubirii și ne condamnam la singurătate. Chiar începe să ne placă folosind-o ca un zid în fața altor persoane ca și cum, dacă am avut câteva experiențe nereușite, am cunoscut toate persoanele de sex opus din oraș, țară sau lume. Înainte de toate acestea pentru că am uitat să ne iubim pe noi, pe ceilalți așa cum sunt și viața noastră așa cum o gândim și o simțim în momentul prezent. Doar un mesaj dintr-o vitrină oarecare din orașul de pe malul Târnavei Mici ne amintește că de fapt am uitat să ne mai uitam în oglinda și să ne dăm seama că suntem oameni plini de calități sau defecte. În rest totul este grabă, stres și plin de claxoane ale comodității, alergării și prea puțin pentru a inspira, expira sau a aspira la o viață mai optimistă.

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: