Bunicilor mei

Când copilăria vrea ca să-și ia partea din existență mă întorc de multe ori într-un sat Dambu din județul Mureș. Acolo, după satul Sânpetru, trăiau Moldovan Ioan și Moldovan Susana. Întotdeauna când ajungeam acolo bunica mea Moldovan Susana adică Sala mă învăța cum să iubesc animalele, florile și tot ceea ce era ființă. Zmeura vara mă aștepta frematand printre atâtea flori înmiresmate în grădina dumneaei. Încă de când ajungeam primeam mâncare de care doream și poftele îmi erau făcute rând pe rând. Fetele din jur a lui Tetea Gică, Silvia și Luminița, veneau și ne jucam în neștire. Moldovan Ioan alias Moșul ne pregătea o hinta cu sfoară făcută pentru ca eu și sora mea să ne bucurăm de scumpul loc al copilăriei noastre. Curtea dumneavoastră bunici părea neîncăpătoare și oricine trecea pe acolo era oricând binevenit. Ne duceam câteodată la tetea Samnioniuc întocmai unde era și o fată Diana și măncam compot de și acum mă minunez cât de bun mai era. Când sora mea pleca cu ale ei prietene mergeam cu dumneata Sala prin sat pentru a-mi cumpăra carioci sau cărți pentru colorat. Seara ne adunam pe glod cu Diana, Luminița, Silvia, Ioan și alți câțiva copii jucându-ne diferite traznai sau doar povesteam. Știam că este vremea de a ne duce în casă când vaca cu coarne întoarse trecea pe lângă noi și dumneata Sală așteptăi îngrijorată. Înainte de somn apăreau din gura dumnitale “Tiparus Petru ” , “Fata babei și fata mosneagului” sau “Liliut Cocoșut”. Dimineața când ne trezeam dragă Moșu fluierai peste hotar și vai ce mândru mai eram când primeam și eu puțin fluierul în dar. Taitei cu lapte, gris sau lapte de pasăre ne aștepta veșnic dimineața și totul părea ca o poveste fără de un sfârșit. Câteodată insforam tabac și eram iar mulți copii și totul parcă părea o veselie continuă. La plecare spre oraș, natang cum eram nici nu mă uitam înapoi și Moșul venea cu a dumnisale bota pentru a nu ne fi greu până la autobuz. De câte ori puteai mai veneai dumneata a mea bunică Sala la noi în oraș pentru a avea grijă de mine școlar cum eram. Aveai grijă ca uniforma mea de elev ca să-mi fie călcată și eu ca să fiu prezentabil în lume.
Astăzi, 20 septembrie, m-aș duce dragi bunici, Moșul și Sala și aș sta numai cu voi, dar voi v-ați grăbit pe rând și mi-ati plecat într-o toamnă rând pe rând. Natang și copil nu am înțeles că oamenii mor și că nu trăiesc etern. Bunicul meu, Moldovan Ioan alias Moșul născut în anul 1927 a murit în toamna anului 1990 și bunica mea credincioasă, născută în anul 1933, l-a urmat în dimineața zilei de 20 septembrie 1991. Au devenit îngeri eterni și mă veghează de atunci ajutându-mă oricând am nevoie. Odihnă veșnică dragi bunici și veți rămâne vesnic vii spiritual în sufletul meu de nepot!