O zi liniștită


Ziua a șaptea a săptămânii are o liniște a ei. Totul începe să se calmeze în jurul nostru chiar dacă vremea de afară aparține unei căni de ciocolată caldă și a unei cărți bune de citit. Ploaia liniștitoare și vântul furios ne induc într-o armonie a unei săptămâni plină de gânduri, senzații și drumuri diverse. Un amestec de scorțișoare cu un pahar de venin care se amestecă cu paharul împlinirii. Astăzi avem sentimentul că am supraviețuit zâmbind unei săptămâni pline de kilometri și zbateri. Inevitabil apar semnele de întrebare de genul “am fost un om mai bun sau rău?” sau “sunt cu un milimetru măcar mai aproape de împlinirea viselor mele?”. Răspunsul este de multe ori încurajator “sunt pe drumul cel bun pentru a realiza dorințele mele “. Numai că există și întrebări care nu-și găsesc răspunsurile “am iubit mai mult?” sau “m-am iertat și am iertat mai mult?”. Aceste răspunsuri sunt aproape imposibile încă pentru că inima bate ușor și liniștit astazi numai că ea încă nu are un nume. Doar atât a șoptit “încă nu pot să mai iubesc “. Cât timp are acest răspuns nu știm și nici nu este urgentă afirmația. Într-un fel preferă aburii nostalgiei după ceva ce nu se va mai întoarce. Oricum întoarcerile au primit răspunsul lor și trecutul și tăcerea ar fi nevoie să intre în categoria amintirilor frumoase și zâmbărețe cu ajutorul trecerii timpului. Poate că deja ar fi trecut în această categorie dacă nostalgia unor date nu ne-ar tot aminti semnificația lor. O tăcere plină de ignorare care este învăluită de aroma începutului toamnei fără manie ci doar plină de taina unei legături care este de admirat și încurajat. Fără cuvinte sau înțeles și mulțumitoare pentru momentele care au fost și frumoase și conform destinului și-au împlinit menirea și au plecat. Unde, cum sau când nu mai contează. Cu atât mai mult cine care nu ne rămâne decât să-i urăm liniște, o iubire mai frumoasă și împliniri mai multe decât alături de persoana noastră. Cu o carte în mână și cu un zâmbet fără cuvinte așa cum este vocația și arta faptului că am iubit, trăit și mulțumit pentru suflet, gânduri și mai ales senzațiile timpului petrecut împreună!

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: