Printre stropii de ploaie

În momentul în care norii sunt din ce în mai nervoși ajungem într-un loc cu verdeață și vedem pista de alergat. În același timp trecutul trece pe lângă noi și lasă prezentul fără cuvinte. Stropii de ploaie în inaltarea lor binecuvântează tăcerea și putem ca să începem să alergăm. Printre nostalgii asupra a ceea ce nu mai există și stropii de ploaie tot mai insistenți alergăm ca și cum ar fi un soare divin în suflet. Primul kilometru, al doilea și cine-i mai numără când alergând după iluzii și ceea ce am fost cu o medalie la gât într-o altă lume este posibil. Visul de a fi la startul unui cross ne îndeamnă să ignorăm bulbucii, bălțile de apă și tot ceea ce este viu în jur. Tăcerea și trecutul trec ca și cum nici nu am exista ignorând momentele în care le făceam bine. Astăzi este doar o cunoștiință întocmai cum am spus paznicului care admiră fata frumoasă de fiecare dată. Un trecut și o tăcere pe care din nou am fost obligat să le ținem în umbră dintr-un motiv care poate părea stupid și nemeritat. Atunci când oamenii ne fac rău cel mai bine este să credem că doar pentru că au intrat cu noi în contact și neacceptand frustrările și fițele lor am ajuns la o părere negativă despre ea și poate cu alți oameni este mai bună. Oricum secretele despre unii oameni chiar dacă nu mai vorbim cu ei este nedemn de noi să le spunem. Dacă le-am dezvălui ar spune lucruri negative despre noi și am fi încă prizonierul lor. Stropii de ploaie au acompaniat florile de pe marginea drumului care parcă plângeau, dar de bucurie datorită eliberării față de ceea ce am fost cândva. Prea naiv și credul că un om se va schimba vreodată. O nostalgie cuprinsă zilele trecute s-a învăluit într-o ceață de cuvinte de neînțeles. Parcă și acum ne răsună teama expunerii ca și comică și poate un ultim motiv pentru comunicarea trecută în negură și scrum. Doar o năluca văzută de alții frumoasă și plină de calități care nu ne mai hartuieste gândurile și sentimentele. Stropii de ploaie nu contenesc și ajungem în locul de unde într-o zi va trebui să plecăm. Deocamdată în modul speranței am plecat demult și doar fizic mai locuim în locul care nu mai este al nostru . Poate doar acestea rămân după tăcere și trecut și anume a conștientiza lumea în care trăim și a vedea și partea ei negativă și nu numai pozitivă. Nici inima din copac nu mai există și podul este un anonim…