Într-o zi de toamnă


“Toamna îneacă sufletul în fum” era vorba poetului. Așa cum primăvara el renaște toamna parcă-și găsește menirea. Pașii grăbiți printre frunzele căzând par o elegie adusă acestor zile. Încet dimineața devine mai răcoroasă inecand cuvinte nostalgice și de melancolie. Cu fiecare dimineață sentimentele devin asemenea unor catrene desprinse dintr-un poem tomnatic. Un șir de margele galbene și cenușii amestecate cu acelea verzi devin un spectacol sublim pentru aceia dintre noi care mai știu să-și deschidă sufletul. O metamorfoza a timpului și spațiului din vremea mohorâta a primelor ore până la căldura amenințată de ploaie a zilei. Pe măsură ce orele ticăie ușor naduseala amintește că doar de aproape două săptămâni suntem în luna care inaugurează toamna. Încep să se audă tot mai pronunțat ciorile și corbii vestind vremurile când alături de porumbeii înfrigurati vor fi singurele inaripate pe care le vom mai auzi. Un lătrat al unui câine sau glasurile unor copii anunță deja orele amiezii. Un fum de țigară licean și o vanzoleala pe stradă mai cutremură timpul în care doar graba și stresul sunt lăudate. Într-un loc liniștit un copil aleargă semeț și un bătrân cere ajutorul în a duce o geantă grea. Peisajul este întregit de veșnicele claxoane care par câteodată trompetele comodității. Veșnic grăbiți și niciodată la destinație sunt anumiți oameni în timp ce cărucioarele se deplasează alene fiind mai umane și făcând semn de viață unei vitrine a unei farmacii. Din vitrină salutul este bine primit și melancolia este deranjată de cerșetorii de vise financiare colorate din ce în mai imbufnati. Doar râul pare că-și cunoaște drumul și indiferent de cerul inorat și apele tulburi rămâne străjerul cel mai vrednic al așezării. Un drum care se încheie astăzi cu un surâs a unui șofer de autobuz care pare desprins dintr-un alt film în care se toarnă un spectacol de comedie nedeslușit decât de oamenii apropiați. Drumul spre odihna pare că este mereu în construcție și mulți muncitori admiră și doar unul sau doi sunt exemple ale muncii. Oricum frunzele par străine acestor muncitori și soarele încetișor coboară a lui raze spre o nouă aglomerație și lipsă de răbdare. Finalul drumului prevestește un nou început așa cum zilele acestea se înscriu în catalogul unui început de toamnă capricios și imprevizibil. Mai multe cuvinte devin de prisos și lipsite de rima și ritmul vremurilor actuale.

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: