13.09.


Pierdut pe un drum pe care nu am fost vreodată/ respir și mă caut pe mine/ amăgirea este amară și dulce câteodată/ o iluzie demnă de a o cuprinde în brațe. Oamenii parcă nici nu mai există/ sunt doar suflete pustii și anonime/ eu caut visul de ieri în ziua de mâine/ astăzi sunt doar o frunză căzută din Univers. Adulmec prezentul euforic și totuși plăpând/ trecător prin sentimentele care nu mai vin înapoi/ și o speranță albastră este la orizont/ uit să mă iau pe mine și nu mai vin înapoi. O pâlpâire de magie este ștearsă/ de sunetele absurde lumești/ gândurile se zdrobesc în asfalt/ parcă nici timp nu mai există/ doar un corp ghidat spre un loc divers. Un pas îmi pare un zgomot profund/ vântul devine tot mai melancolic/ în agitația prezentă sunt tot mai absent/ mă caut pe mine plecat spre trecut. Mă înlănțui iar și iar/ și mă atrag spre ceea ce este în prezent/ palpabil devin un bețiv de nostalgii/ mă caut pe mine/ și lumea este lipsită de un zâmbet divers. Un sfârșit al nostalgiei este pustiu/ un cadavru viu fără sentimente/ totuși vreau să cerșesc o aromă de iubire/ un sentiment tainic care pare prezent. Pământul devine mai gol/ tăcerea este tot mai profundă/ atunci când iubirea este un străin cuvânt/ rară și fără o grimasa de sentiment înțelept.

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: