Din romanul marilor iubiri


În liniștea duminicala când nici frunza nu pâlpâie auzim frânturi din romanul unei mari iubiri. Cuprindem gândurile și le ducem într-o perioadă în care eram naivi plimbându-ne sufletul într-un început al iubirii departe de o lume dezlănțuita. O întâlnire, o îmbrățișare, o floare pe o bancă, un pod și un sărut învăluie gândurile ca și cum nici nu ar fi existat. Dintr-un cotlon ascuns al amintirilor ies pe rând pentru o iubire ideală de câteva ore. O frunză frenetica și o iarbă desculță de tot ceea ce era real și lumesc s-au desprins uitând de imposibil. Numai că aburii serii și-au scos ghearele pentru a picta realul nemilos înăbușind toată atmosfera în simboluri ale hăului în care odată intrat a cuprins o prăbușire ireversibilă. Naivitatea era pierdută pentru totdeauna în fața narcisismului, manipulării și a strigatelor tot mai ascuțite. Timpul, în marea sa putere a luat tot ofilind și uscand floarea, distrugând banca rămânând doar podul pe care nici inima roșie nu mai există. A fost ștearsă ca și cum nimic și nimeni nu mai există din acele timpuri în care iubirea s-a născut doar pentru a fi zdrobită ușor și câteodată brutal. Conștiința răului este liniștită odată cu trecerea timpului și nevazand victima nu are mustrări ale minciunii și amăgirii. Și totuși…poate ar fi trebuit să ploaie sau să bată un vânt năprasnic în acea zi în care iubirea a fost destinată încă din fașă să moară încet și lin asemenea florii destinată ofilirii, uscării și aruncării într-un cos de gunoi. Numai că timpul a luat și ultima pâlpâire a acelei zile înghețand inima doar pentru a se topi într-un timp neidentificat și lipsit de busolă încă..Câteodată așa se trăiesc marile iubiri fiind doar experiențe împotriva orbirii, a faptului ca să nu fim surzi, ologi sau alte infirmitati emoționale în fața iubirii pe care o dăruim și față de modul în care o primim.

Și totuși dedicăm acelor ore de iubire aceste balsamuri muzicale https://youtu.be/Ai7cZAyGnMQ

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: