10.09.


Este atâta toamnă în mine/ încât frunzele par umerii goi/ ai unei veri care a plecat din noi/ fără să lase un mesaj pe șine/ de bun rămas și mai revin/ așa este al anotimpului destin. Vântul răsuflă ușurat/ alungă și razele soarelui imaculat/ și frunzele cad și cad peste goi/ oamenii părând ai zâmbetului strigoi/ grăbiți și udați de Sus/ s-a dus seninătatea verii, s-a tot dus. Un mieunat dezamorteste viața/ vrea un sălaș mai călduros/ ascunzându-se într-un loc tenebros/ acolo de unde iese dimineața pentru a cere în mod necontenit/ mila oamenilor există dacă are un venit. Picăturile de ploaie cad și cad iar în geam/ norii parcă sunt aceleași neam/ întunecand orașul sub o perdea/ plină de zgomot și aducând vestea/ că vara a plecat din noi/ toamna nu are nevoie de eroi. Doar frunzele mai au sentimente/ copacii ajung să fie monumente/ goi asemenea oamenilor/ care au o iubire fără a fi a lor/ alungă senzațiile de dor/ rămânând doar un gol pustiitor. Clopotul străpunge peste mine/ aș pleca, dar timpul în loc mă ține/ strig către senin “hai înapoi”/ strig, dar cuvintele sunt moi/ uităm că toamna este peste tot/ în al valului nostalgiei tot mai înot. Melancolie a vieții mele/ tu care iei tot fără a da o veste/ uit iar că ai a timpului teste/ care nu ține cont de rele/ acoperind tot ceea ce fost în scrum/ din ceea ce uman doar rar se mai vede un fum.

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: