9.09.


Picăturile de ploaie care îmbrățișează asfaltul/ aduc cuvinte străine înapoi/ atunci când lumea era senină pentru noi/ astăzi doar cad fără să cuprindă sentimente/ nu mai sunt iar despre doi. Cuvintele par să fie de veacuri/ când iubirea nu-mi era străină/ pare de atunci o altă lume/ astăzi este străină și rece/ nici iubirea mea tainică nu mai vine înapoi. Ne plimbam agale prin ploaie/ sărutările erau desprinse din basme/ nu știam că eu sunt zmeul/ și tu o Ileana Cosanzeana/ plecată cu prințul/ nu! Nu vreau să te aduc înapoi. Chemarea ta chiar dacă ar mai veni/ ar fi amară și plină de vreascuri/ care nu mai mocnesc în neștire/ pentru că un chibrit nu mai aprinde/ ceea ce a fost mistuit de veacuri. Doar câte un gând naiv mă pătrunde/ și speră să plece departe/ ce ar fi fost dacă nu ai fi fost dulceața inimii tale/ și în locul meu tot îl preferai pe altul? / aș fi fost același om sau doar un anonim. Cuvintele se aud în depărtare/ prefer să te știu aceeași străină/ care a plecat fără o vină/ uitând că entitățile diferite nu se pot iubi/ dacă nu te-aș mai fi iubit demult acum scriam despre alta?

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: