O săptămână

Ai plecat acum o săptămână spre Rai. Astăzi am vrut să întreb ce mai faci numai că uitasem că ești acolo Sus. Sper că ești mai bine și te poți odihni sau că nu te mai doare nimic. Poate că așa cum ai dorit lucrezi acolo așa cum o făceai în tinerețe. Colinzi dealuri și câmpii fără să obosești. Nici mâinile poate nu-ți mai amortesc așa de rău. Poate continui școala așa cum ai visat aici pe Pământ. Aș vrea să te întreb “ce mai face tata, mama din sus, unchiul Nelu sau unchiul Toader?”. Acum cred că sunteți împreună și mult te-ai bucurat că i-ai întâlnit. Tu i-ai plâns pe ei așa cum te plângem pe tine și în inima noastră, bunică dragă ai lăsat un loc liber. A vorbit atât de frumos preotul sâmbătă despre tine și știam noi că este doar o mică parte a bunătății dumnitale. Mulți oameni au venit ca să-și ia “la revedere” de la tine. Vecinii tăi, mamă sunt triști că este casa ta goală și nu mai ieși în drum. Drumul asfaltat este tot mai pustiu și vara se mai simte numai la amiaza și se simte deja răcoare dimineața. La locul de muncă încerc să mă adaptez chiar dacă mă trezesc de dimineață. Mă voi obișnui mai ușor odată cu trecerea timpului. Casele sunt așa ca în satul nostru, mamă. Toate acestea ți le-aș fi spus, dar dumneata ești acolo Sus și sper că ne mai asculți cum te mai plângem și ne mai gândim la dumneata. Da, mamă. Am mâncat și m-am îmbrăcat mai bine în dimineața aceasta. Da, mamă. Ne este dor de tine și sper ca într-o zi măcar pentru câteva minute să cobori aici pe la mine să mai putem vorbi. Dacă ai putea poate ai veni în fiecare zi numai că bunul Dumnezeu are nevoie de dumneata acolo Sus. A avut nevoie de un suflet bun și de cineva care să-i facă motros, să-i frigă cucuruz sau alte bunătăți. Așa înțeleg eu motivul pentru care ai plecat. Sper că în rest ești bine, mamă și bunică!