3.09.


Și plouă si plouă în septembrie/ cad picuri pe asfalt și pe câmp/ udă blocurile și lanurile de porumb/ totul este doar un veșnic mormânt. Și vântul mai bate/ frunzele încep ca să cadă/ și plouă vestejind întreaga suflare/ tot mai mohorâte cad picuri pe întregul pământ. Doar ciori și corbi se aud între blocuri/ copacii se îngălbenesc cu fiecare zi/ un parfum nostalgic cuprinde omenirea/ vara nu a plecat chiar așa demult. Strugurii se văd în cale/ culeg oamenii de pe ogoare/ tot mai pustii sunt casele în sate/ și totuși mai plouă și ceața este un veșmânt. Ciobanii cutreiera încă pășunea/ un behait se aude în cale/ ploaia s-a mai rărit/ și un câine dezgheață întreaga suflare. Un singur gând, melancolic străbate/ cât de pustii sunt câmpiile acum/ nimic nu mai este cum era altădată/ nici măcar o mandruță nu mai este la o portiță. Vântul mai bate, dar nu aduce vești/ doar câteva bote sunt pe lângă casă/ un cocoș alintă satul/ ce pustiu este când plouă și toți ascultă al vieții clopot trepidand. Viața așa este croita/ bătrânii sunt însoțiți doar de suferințe/ și totul este istovitor/ când lumea plânge un timp care astăzi parcă începe să nu mai existe.

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: