O scurtă istorie filmată a “Cetății Medievale ” din orașul Târgu Mureș


Pornind printr-un periplu am ajuns în “Cetatea medievală” sau așa-zis medievală din orașul Târgu Mureș. Dar să aflăm mai multe despre ea…

Construită vreme de 50 de ani, între anii 1602-1652, cetatea medievală a fost ridicată pe locul unui vechi castel-cetate ce aparţinea odinioară voievodului transilvănean Bathori Istvan, dar care, în anul 1601, fusese distrus de o invazie turcă-tătară. Acesta a fost începutul frumoasei cetăţi, după un an de la devastarea castelului, încep lucrări de reconstrucţie ce au dat naştere unei cetăţi şi mai frumoase decât construcţia de dinainte.

În general, istoria cetăţilor fortificate din Transilvania au acelaşi traseu: sunt ridicate pe foste construcţii, însă partea frumoasă este că dibăcia şi hărnicia poporului nostru este redată apoi în cetăţi de o frumuseţe rară, unice şi particularizate fiecare în parte.

Aşa se face că şi aici, la Cetatea din centrul oraşului Târgu Mureş, mâna poporului român şi-a pus amprenta într-o lucrare deosebită, având rolul de apărare împotriva inamicilor.

Cetatea Medievală de la Târgu Mureş, se pare, este ultima cetate de tip orăşenesc, făcută cu banii locuitorilor care au fost nevoiţi să achite diferite sume de bani de-a lungul anilor de la vremea respectivă pentru susţinerea acestei impetuoase construcţii.

Înconjurată de un zid de apărare, cetatea se întinde pe o suprafaţă de 4,3 hectare pe care au fost ridicate 7 bastioane unite prin ziduri, cinci dintre bastioane aparţinând unei bresle care, potrivit tradiţiei, l-a întreţinut, şi anume: al tăbăcarilor, al croitorilor, al măcelarilor, al fierarilor, al dogarilor. Celelalte două bastioane au fost denumite Bastionul Porţii şi Bastionul Mic.

Din vechea fortificaţie s-au păstrat doar două turnuri de apărare. Cele 7 bastioane ale cetăţii au fost înalţate pe 3 sau 4 nivele care comunică între ele prin intermediul unor scări de lemn. Materialele de construcţie folosite la ridicarea bastioanelor au fost piatra de râu şi cărămida.

Construirea celor 7 bastioane a reprezentat o lucrare foarte importantă care a fost finalizată în anul 1652, lucrare la care au trudit 434 de meşteri locali realizând lucrările de amenajare în incinta cetăţii.

Zidurile cetăţii sunt groase de 1,20 de metri şi chiar 1,40 de metri la baza bastioanelor, în interiorul cărora au fost clădite guri de păcură şi fante de tragere cu rol de luptă pe timp de atac. Ele aşteaptă mereu să-şi spună povestea tuturor celor care vin aici, la cetate.

Sistemul acesta de apărare a fost completat de prezenţa unei gropi-capcană pentru cei nedoriţi, amplasată în Bastionul Porţii. Groapa avea şanţuri cu apă  de 10 metri lăţime şi 8 metri adâncime, cu punţi mobile şi un drum de strajă pentru ca oştenii să-şi facă rondul, înălţat la 1,40 m, susţinut de arcade de cărămidă cu stâlpi de lemn.

În interiorul cetăţii se adăpostesc Biserica Reformată, care a rămas şi astăzi intactă, şi Clădirea Manutanţei unde pot fi admirate câteva lucrări fotografice. Cetatea a devenit garnizoană, odată cu ocuparea Transilvaniei de către austrieci, la mijlocul secolului al XVIII-lea. În tot acest timp se construieşte clădirea în stil baroc.

Mergând mai departe ajungem în cadrul “Muzeului Universității ” unde este expusă o expoziție realizată de Marcel Iancu, reprezentant al școlii dadaiste din România care în perioada celui de-al doilea război mondial,fiind evreu, a emigrat în Palestina. De asemenea tot în cadrul Cetății Medievale am descoperit în cadrul “Muzeului de istorie și arheologie ” o expoziție sublimă realizată cu tema “Istoria berii din orașul Târgu Mureș “. Aici am descoperit că berea în oraș se leagă din jurul anului 1850 de personalitatea lui Albert Burger care a construit prima fabrica în bere din oraș în jurul anului 1897. De asemenea expoziția este legată și de “Ordinul Cavalerilor Paulini” care erau și ei consumatori sau distribuitori de bere. Se spune că în perioada respectiva berea era de multe ori preferată chiar apei deoarece era fabricată în condiții mai igienice. Nu în ultimul rând era consumată atât de societatea bogată, dar și de soldați sau muncitori. Era consumată berea și din punct de vedere terapeutic având efect benefic în special asupra rinichilor. De asemenea expoziția include reprezentanți ai muncitorimii socialiste consumatoare de bere, dar și membrii ai “Cavalerilor Paulini” care au făcut parte din acest ordin religios începând cu secolele XI-XII până în secolul XX. Felicitări Primăriei orașului Târgu Mureș, dar în mod special “Muzeului Județean Mureș” pentru frumoasa implicare și pentru faptul că nu lasă istoria, frumosul și implicit arta să moară în orașul Târgu Mureș.

Surse: http://www.jurnalulprahovean.ro

m.wikipedia.org

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

2 thoughts on “O scurtă istorie filmată a “Cetății Medievale ” din orașul Târgu Mureș

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: