Gânduri didactice nostalgice


Astăzi am făcut un drum plin de emoții la Luduș. Un drum plin de zâmbete în Școala Gimnazială unde sufletele școlii erau încă în vacanță. Stația de autobuz unde zumzaiau ei seara la ora 18,30 era goală. Pe măsură ce am intrat în curtea școlii totul părea pustiu. Câțiva oameni de serviciu erau în depărtare făcând ultimele pregătiri înainte de întâi septembrie. Apropiindu-ma de biroul direcțiunii școlii și locul unde se află secretariatul parcă tot felul de amintiri treceau prin fața mea. Nu mai suna soneria de la intrare pentru a mă duce la clasă. Locul unde aveam strângere de inimă pentru a mă duce, la clasa opta era liniște. Nici masca nu o mai aveam pe față. În biroul conducerii școlii am fost întâmpinat cu râsete și glumițe. Nu știu dacă eu eram tot timpul așa, dar am apreciat coordonarea și organizarea școlii. Ieșind afară din secretariat m-am dus din obișnuință la vechiul loc de fumat. Din multitudinea de colegi nu mai eram decât eu. Revenind am întâlnit administratoarea școlii și portarul școlii care m-au întâmpinat cu zâmbete. La un semnal dat secretara m-a anunțat că actele sunt gata. I-am mulțumit frumos și i-aș fi spus, atât dânsei cât și doamnei directoare “Doamnelor, vă admir pentru munca pe care o faceți. În ziua de astăzi este foarte greu de condus o școală și de ținut un secretariat. ” Oricum am mulțumit secretarei pentru tot. Poate că știau că le admir. “Paul, sper să te stabilești și tu într-o școală” mi-a spus doamna secretară. “Mai mult decât dumneavoastră” am spus eu pentru a treisprezecea oară și am plecat. Un ultim gând și o ultimă privire asupra senzațiilor trecute s-a așternut. Ar mai fi fost multe de spus, dar timpul nu așteaptă și dacă Dumnezeu ajută! va fi ultima școală pe care o părăsesc. Oricum copiii nu vor înțelege de ce am plecat din școală. Vor crede probabil că nu i-am mai dorit sau m-am supărat pe ei sau unii se vor bucura. Pentru mine se încheie un capitol din viața didactică și începe al patrusprezecelea. Un ultim gând și o speranță că munca mea va fi răsplătită cu un “bună ziua, domnule profesor ” într-o zi. Aceste rânduri au fost scrise pentru a exprima ideea că și profesorii au emoții și sentimente frumoase față de elevii lor. Numai că de multe ori viața sau disciplina impusă nu ne permite să socializam mai mult cu ei. Din păcate facem parte prea puțin din viața lor. Oricum am lăsat în urma mea bucățele din suflet pentru că istoria nu se poate preda în alt fel decât cu suflet. Cu bine oraș al sufletului meu didactic! Până când ne vom revedea!

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: