30 August 1940- Ziua în care românii din Transilvania de Nord au început să plângă


Istoria are darul de a ne învăța că greșelile trecutului nu mai trebuie repetate. Zilele de 1 decembrie a anului 1918, când Transilvania s-a unit cu România precum și 4 iunie a anului 1920 când “Tratatul de la Trianon” a ratificat din partea Ungariei unirea României cu Transilvania au fost în Ungaria zile de doliu național. Au bătut clopotele bisericilor în Ungaria, mai ales în ziua de 4 iunie a anului 1920 ca și cum ar fi fost doliu național. Cercurile naționaliste ungare, avându-l în frunte pe Miklos Horthy au trâmbițat la curțile europene unirea Transilvaniei cu România ca fiind abuzivă încurajând ungurii rămași în teritoriu pentru a se revolta împotriva ocupației românești. Din aceste cauze doreau din nou o Ungarie Mare care să cuprindă Croația, Slovacia și teritoriul Transilvaniei. Sprijinită de Germania nazistă condusă de Adolf Hitler precum și Italia fascista condusă de Benito Mussolini în ziua de 2 noiembrie a anului 1938, Ungaria condusă de regentul Miklos Horthy a ocupat zone din sudul Slovaciei precum și sud-vestul Ruteniei Carpatice, teritorii din Cehoslovacia.

Cedarea fără luptă a Basarabiei, Bucovinei de Nord şi a Ţinutului Herţa față de Uniunea Sovietică (26-28 iunie 1940) a surprins Budapesta, dar a şi încurajat-o să acţioneze ofensiv în revendicarea Transilvaniei. În acele momente, atât Ungaria, cât şi România se orientează spre Germania – prima pentru a câştiga, cealaltă pentru a se salva. Ambele erau deja în sfera de influenţă germană. La Bucureşti, regele Carol al II-lea vede în apropierea de Germania ultima carte pentru a obţine protecţie, salvarea tronului şi a ceea ce se mai putea salva din teritoriul României. Astfel, la 1 iulie 1940, România renunţă la garanţiile anglo-franceze, iar după zece zile se retrage oficial din Liga Naţiunilor. Răspunsul lui Hitler, la aceste demersuri, repetă soluţia din criza basarabeană: regele României este sfătuit să înceapă negocieri cu Ungaria şi Bulgaria în problema revizuirilor teritoriale şi să procedeze la cedarea anumitor teritorii. Carol al II-lea se declară de acord, în principiu, cu începerea tratativelor directe cu Ungaria, în problema Transilvaniei şi cu Bulgaria, legat de Cadrilater, dar integrate într-un sistem regional de tratate, bazate pe principiul etnic şi prin schimburi de populaţie.
Tratativele propriu-zise româno-ungare au început la Turnu Severin şi s-au derulat în trei runde de convorbiri (în 16, 19 şi 24 august). În baza principiilor enunţate mai sus, poziţiile au fost de la început ireconciliabile. Pasul următor a fost intervenţia Germaniei, secondată de Italia, ca mediatori, dar fără a se mai apela la Uniunea Sovietică. Germania era legată de URSS prin Pactul Ribbentrop-Molotov, care prevedea expres, la art. 3, obligaţia de a se consulta în probleme de interes comun, iar ambele ţări vizate – România şi Ungaria, aveau frontieră comună cu URSS.

Soluţia arbitrajului şi noua frontieră româno-ungară au fost hotărâte de Adolf Hitler, iar scenariul a fost conceput de von Ribbentrop pentru zilele de 29 şi 30 august 1940. Convocaţi la Viena, reprezentanţii Ungariei şi României au fost puşi în faţa unei hotărâri deja luate pentru ţările lor. În urma arbitrajului de la Viena, din 30 august 1940, România a pierdut ceea ce se va numi Transilvania de Nord, respectiv 43 492 km. pătraţi din teritoriul, parţial sau total, a 14 judeţe cu o populaţie de peste 2 600 000 locuitori, din care majoritatea o constituiau românii.

Soluţia aleasă de Hitler în diferendul româno-ungar a fost, în primul rând, satisfacerea intereselor politice, economice şi militare ale Reich-ului, precum şi subordonarea politică a celor două state. Cu toate aşteptările arbitrilor, raporturile româno-ungare nu s-au îmbunătăţit, ci s-au acutizat mai mult în perioada ce a urmat. Această „afacere sumbră”, cum avea să caracterizeze arbitrajul de la Viena Grigore Gafencu, a declanşat în ambele ţări pasiuni şi resentimente. Din acel moment Germania şi-a asumat rolul de stăpân necontestat al destinelor României şi Ungariei, prin care şi-a asigurat marşul ei spre sud, în Balcani, pe care voia să-l parcurgă de una singură. Acordarea de către Axă, mai precis de către Germania, de garanţii teritoriale României, acest „premiu de consolare” pentru o ţară atât de crunt amputată, îl face pe Grigore Gafencu să aprecieze că de la linia Prutului şi Dunărea de Jos, unde s-a oprit Uniunea Sovietică, începe zona de influenţă germană, în care nicio altă influenţă străină nu mai era tolerată. 

În opinia oamenilor politici români, Nicolae Iorga şi Iuliu Maniu, Transilvania de Nord a fost pierdută în momentul când Uniunea Sovietică a intrat în Basarabia. Asocierea URSS este corectă. În virtutea Pactului Hitler – Stalin, marele absent de la Viena a fost URSS. De remarcat că atunci când şeful reprezentanţei diplomatice a Reich-ului la Moscova, Friedrich Werner von der Schulenburg, se prezintă la comisarul poporului pentru afacerile străine, Viaceslav M. Molotov, pentru a-l informa cu privire la arbitrajul în litigiul româno-ungar de la Viena, pe 31 august 1940, la numai 24 de ore de la eveniment, demnitarul sovietic a reproşat Germaniei că URSS nu a fost invitată. Molotov a acuzat guvernul german că a încălcat articolul 3 din Tratatul de neagresiune, în care se vorbeşte despre consultări în probleme care interesează cele două părţi.

Pierderea Transilvaniei de Nord s-a soldat cu condiții deosebit de grele pentru românii din acest teritoriu unde, în special în zonele cu populație mixtă româno-ungare, românii au fost torturați sau uciși. În această ordine de idei amintim episoadele tragice, în special de la Moisei, Ip sau Traznea. Începând cu luna mai a anului 1944, Ungaria fiind ocupată de Germania nazistă din luna martie, au fost adunați evreii din toată Transilvania de Nord și după pogromuri au fost duși de la începutul lunii iunie același an spre lagărele de concentrare. Eliberarea Transilvaniei de Nord s-a realizat numai după ce conducerea României a acceptat pierderea Basarabiei, Nordului Bucovinei și a Ținutului Hertei și după arestarea mareșalului Ion Antonescu în ziua de 23 august. Prin mari sacrificii umane și materiale, în ziua de 25 octombrie a anului 1944 ultimul oraș din Transilvania de Nord, Carei, a fost eliberat de armatele române ajutate și de armatele sovietice. Impunerea primului-ministru comunist dr Petru Groza a fost realizată și prin șantajul sovietic în privința cedării către România a acestui teritoriu. Tratatul de pace de la Paris din anul 1947 a ratificat ocuparea Transilvaniei de Nord din nou de către România, cu specificația că România era tratată ca țară învinsă, fiind sub ocupație sovietica până în anul 1958.

În concluzie chiar dacă astăzi, 30 august, comemoram o zi tragică din istoria României ar trebui să învățăm din lecția aceasta a istoriei ca să nu mai repetăm ororile trecutului. Chiar dacă anumite cercuri naționaliste, atât românești cât și ungare, încearcă să alimenteze ura dintre cele două părți, noi, ca locuitori ai României, ar fi nevoie să promovăm în continuare buna înțelegere cu oamenii de lângă noi, așa cum am făcut-o în repetate rânduri, la nivelul relației locuitorilor, cu celelalte etnii. Cel puțin în contextul în care războiul din Ucraina amenință liniștea zonei noastre și prima dată statele vecine se pot ajuta împotriva oricăror schimbări ale granițelor actuale.

Surse: http://www.istoriesicivilizatie.ro

m.wikipedia.org

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: