Munca

Pornind de la ideea de astăzi “cine este harnic și muncește/ori este prost ori nu gândește/cine este leneș și odihnit/ în funcție este priponit ” ar fi nevoie ca să ne întoarcem puțin în timp pentru a valora munca și rezultatele ei. Să presupunem că ne-am născut după anul 1962, după încheierea colectivizării și că am supraviețuit plății cotelor și că nu am fost închiși în penitenciarele comuniste. Gheorghe, căci trebuie ca să poarte un nume, era un țăran oarecare dintr-un sat anonim. Țăranul nostru se trezea dimineața, să zicem de 24 august, la ora 4 pentru a mulge vaca căci laptele trebuia dus la locul de colectare a laptelui. Odată terminată operațiunea mulsului și imediat ce se lumina de ziuă se ducea la coasă atât timp cât se păstra roua. Mai departe avea de strâns fân unde mergea cu mijloacele de transport moderne de genul muului sau al cailor. Ajungând și la crâșmă, mânca de amiază și pornea drumul intorsului fanului când era căldura mai mare. Soția sa, Maria, tot un nume trebuie ca să poarte, avea grijă de copii, de grădină, de păsările domestice, de hranitul porcilor și de eventualele munci de la colectiv unde deplasarea pe jos era de bază. Gheorghe mai lucra și în oraș pentru ca și copiii lor să poată să aibă îmbrăcăminte sau încălțăminte. În momentul în care se mai întorcea din oraș cu un autobuz care prelua, fie iarnă sau vară, temperatura de afară, aducea când putea dulciuri copiilor spre marea lor bucurie și propria lui satisfacție. Seara, în cel mai bun caz, ascultau radio și somnul începea maxim la ora zece. Toamna, în ziua de 15 septembrie, începea școala unde copiii trebuiau ca să învețe, după cei șapte ani de acasă, carte ca să ajungă oameni mari și cu școală. Dacă se întrerupea curentul, lampa era cel mai tovarăș al copiilor care se pregăteau de școală. Dimineața copii se duceau la școală și părinții lor continuau programul mai sus menționat. La începutul anului școlar elevii, cel puțin începând cu clasa a 5-a, se duceau, aproximativ, două săptămâni în practică agricolă. Numai după încheierea practicii agricole începeau cursurile efectiv împărțite în trei trimestre.   Dacă credem că acestea sunt doar povești inventate ar fi nevoie ca să ne întrebăm părinții sau bunicii în privința adevărului lor. Dacă, de asemenea, credem că din copiii lui Gheorghe sau Maria nu au ieșit oameni cu școală, cu bun simț sau valori morale și aici ne-am înșela. Faptul că Gheorghe sau Maria trăiesc după atâția ani de muncă de colectiv, de navetă și agricolă postcomunistă din pensii de mizerie statul român are cea mai mare vină. Munca lor asiduă nu le-a fost respectată nici de comuniști și nici de așa-zisa democrație. Oricum Gheorghe și Maria sunt doar nume fictive și copiii lor nu au existat. Ei sunt simbolul a mii și milioane de oameni de la sat care se regăsesc printre aceste rânduri. Cel puțin ei nu au știut ce înseamnă să nu ai chef de muncă, să lucrez numai după ce-mi beau cafeaua și nici copiii lor nu știau fitele copiilor din ziua de astăzi și nici, ca mulți elevi, aroganța și nesimțirea. Cel mai bogat om din sat era și cel mai harnic om. Astăzi cel mai muncitor om este cel mai sărac de multe ori și statul român premiază hoția, corupția, lenea prin asistații social. Păcat de brățara de aur pe care le-o aducea munca căci astăzi o putem vinde, așa cum vindem tot chiar și valori morale, la fier vechi. Noi, prea puțin sau deloc, mai suntem încurajați de stat ca să mai muncim cinstit. Oricum nu merită ca să furăm căci statul român nu suportă concurența.  Noroc că mai sunt oameni cu conștiința muncii căci altfel ar fi grav. Și așa este destul de grav așa cum este..