24.08


Greierii vestesc frenetic/ că vara trebuie ca să plece/ și frunza să-mi plece din copac/ tu, încă nu mă cunoști pe nume și mă simt ca un pribeag. Vântul răzbate în duhul tot mai cenușiu/ păsările călătoare vreau ca să zboare/ soarele doar arde fără strălucire/ eu te admir, dar nu te cunosc încă. Porumbeii sunt mai agitați/ ploaia devine tot mai rece/ oamenii sunt mai agitați/ gândul la tine încălzește sufletul. În jur liniștea nopții tainuieste/ un gând care nu a venit încă/ doar un câine mai latră în depărtare/ eu sper ca în visul meu să ai un nume. Să fiu prieten cu Luna/ în brațe să port stele lucitoare/ îmbrățișat de un Luceafăr/ ca să-ți veghez somnul liniștit. Într-o zi pe neașteptate să ne întâlnim lângă o salcie/ să plângem timpul când nu ne-am cunoscut/ iubindu-ne în văzul lumii/ precum este destinul focului nostru nestins. Cuvintele îndrăgostite devin șirag de apă vie/ în dansul melancolic al toamnei/ cenușiul devenind sublim/ atunci când ne vom întâlni pe neașteptate/ ….eu tot mai sper la tine înger necunoscut.

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: