Alergările săptămânii


Din primăvara anului 2016 am început să alerg la Platoul Cornesti din orașul Târgu Mureș, ajungând de la 200 metri și pauză până la pace pe kilometru de 6 minute alergare continuă chiar și 23 de kilometri cu diferite medalii de finisher la cross-uri de zece kilometri. Din punctul meu de vedere trebuie stabilit clar ce dorim în momentul alergării, sprint sau alergare de rezistență. Sprintul lucrează mai bine mușchii și se poate alerga timp de un minut cu pauză un minut sau tot serii de șase repetări pe distanță de 400 de metri respirând anaerob. În cazul în care optam pentru alergarea de rezistență este recomandabil să alergăm stabilindu-ne propriul stil de alergare și ritm. Este deosebit de important să alegem un echipament de alergat din magazinele de specialitate. Încălțămintea de alergat este recomandabil să o alegem din magazin fără a o comanda de pe internet pentru a fi siguri că este flexibilă și ușoară. Dacă este nevoie de un sfat o alegem cu un număr mai mare decât purtăm încălțămintea în restul timpului. De asemenea înainte de alergare este importantă încălzirea pentru a pune corpul în situația de efort care urmează să fie supus. Se recomandă între cinci și zece minute încălzind cu mișcări ușoare tot corpul. Să nu uităm că este un antrenament cardio în care va fi folosit aproape tot corpul și nu vrem să ne accidentam. Înainte de a porni este bine să ne legăm șireturile pentru a nu avea surprize pe parcurs. De asemenea cu cel mult o oră înainte de alergare este bine să mâncăm dacă alegem să alergăm seara și două banane dacă decidem să alergăm dimineața. În momentul în care am început să alergăm este bine să știm că alergarea este răsplătită de consecvență și că rezultatele se văd în timp. În cazul în care nu am alergat niciodată încercăm să ținem spatele drept și să nu călcăm în timpul alergării nici pe partea din față a piciorului pentru că vom pune presiune pe genunchi și nici în spate pentru că vom pune presiune pe călcâie riscând accidentări grave în timp. De asemenea în cazul alergării de rezistență alergăm fără oprire prima dată un kilometru, în altă situație când corpul ne permite doi și tot așa mai departe. Să nu căutăm să fim eroi pentru că riscul unei febre musculare sau dureri ne vor scoate de pe pista de alergare timp de mai multe zile. Important este să alergăm pe pământ, tatran sau zgură și să evităm asfaltul pentru că cel din urmă poate provoca probleme grave la genunchi, călcâi sau glezne. În cazul în care am alergat unul sau doi kilometri fără oprire deja putem spune că suntem eroi pentru prima alergare. Să nu uităm să dăm o pauză corpului de 48 de ore pentru refacere. În concluzie alergarea este răsplătită de încălzire, consecvență, refacere și o alimentație sănătoasă. Așa cum alergarea este un sport individual, dacă vrem putem să alergăm în grup pentru motivație și nu trebuie să ne intereseze că ceilalți aleargă mai mult sau mai puțin decât noi. Contează de fiecare dată ca să fim mai buni decât propria persoană fără a ne interesa ceilalți. Așa că spor la alergare și fericire în urma endorfinelor create în corpul nostru!

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: