Copilul meu


“Copilul meu, să nu-ți pese de lume. O să încerce să te convingă că hainele sunt importante.

Nu-s.

Că serviciul, că funcția, că titrarea academică sunt importante.

Nu-s.

Că mașina, casa, contul din bancă, hârtiile foșnitoare din buzunar sunt importante, că pasul apăsat pe coridoare și felul slugarnic în care ceilalți te privesc sunt importante.

Nu-s.

Că ce-ai publicat, crucile de pe piept, că înălțimea și culoarea părului, tăietura cravatei și felul nobil în care străbați societatea dinspre naștere spre moarte sunt importante. Că butonii de la cămașă, telecomanda de la televizor, că bani, ah, că banii sunt importanți.

Nu-s.

Singurul lucru important, cu adevărat important, e să fii iubit. Să ardă cineva pentru tine ca o lumânare. Să sece sufletul cuiva pentru tine, sahară. Să lumineze cineva pentru tine, să fii soarele cuiva. Să te respire, să te lacrimă, să te ochi și să te inimă, asta e important. Să se oprească șefa în ședință și să o întrebe ce victorie stranie îi traversează viața, și femeia aia, fiul meu, să râdă până-n stele și să spună ”îl iubesc și sunt fericită”.
Ăsta e singurul lucru care contează, copile.

Singurul.

Că mai mare ca iubirea nici credința nu-i. Și mai adânc ca dorul, nici rugăciunea nu-i.

Iubește și, chiar dacă n-o să te placă nimeni, al Domnului vei fi. Căci nimeni n-a iubit vreodată și să greșească, fiul meu, căci Dumnezeu iubire este, și suflarea Lui are mirosul femeii din paradis.

Restul e mărunțiș, fătul meu. Mărunțiș.”
Crin-Triandafil Theodorescu

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: