Un ideal feminin


Aveam o viață obișnuită înainte să o cunosc. Mă împăcasem cu gândul nu va mai fi o ea în viața mea. Nu pot să zic că aveam un ideal când am văzut-o. Totuși când am văzut-o pentru prima dată parcă ceva sfânt a coborât din cer și mi-a arătat-o. Era ca și cum ea era înconjurată de o aură pe care nu o puteam înțelege. Sprintena și totuși învăluită de gândurile ei simțeam că trebuie să o cunosc. De fapt aveam nevoie de ea ca să cred în femei și în farmecul lor. O alură mistică neinteleasa și totuși iubită de noi o cuprindea. Era ca și cum timpul se oprise în loc numai pentru a contempla. Odată pierdută în ceea ce era uman m-am gândit dacă nu a fost aievea și nu a fost cumva un vis. Am văzut-o și a doua oară, de data aceasta mai tăcută, dar tot sub o formă ideală. Îmi părea că nu pășește ci chiar zboară lăsându-mi fluturașii în stomac să-mi zburde. Știam deja că este umană după ce am auzit cum vorbește. Vocea ei, desprinsă din eter părea o melodie suava care încânta orice făptură. Cuvintele ei păreau desprinse dintr-un tril al păsărilor care se oprisera lăsând-o pe ea să le poarte menirea. Mi-am grăbit pașii față de ea știind că pentru mine era doar un vis interzis. Știam din vorbele unui amic că aparținea altui bărbat și pentru mine era doar o femeie ideală fără cuvinte și vorbe pentru mine. Când am mai văzut-o simțeam ca și cum eram cineva familiar pentru ea. Zâmbea ușor când trecea pe lângă mine de parcă ne cunoșteam demult. Am început să o văd tot mai rar admirând-o de la distanță. Puteam să încerc să o salut numai că nu voiam să-i stric aura ideală pe care i-o creasem. Doream ca cel puțin în ea ca femeie să existe perfecțiune fără eventualele perturbări ale comportamentului sau a zilelor nefaste. Așa că până în ziua de astăzi ea a rămas femeia ideală pentru mine fără vorbe sau a ne cunoaște.

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

4 thoughts on “Un ideal feminin

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: