Există


Există oameni care râd pentru a-și ascunde lacrimile. Plâng în suflet doar pentru a zâmbi lumii. Durerea lor o cunoaște doar perna și gândurile lor interioare. De fapt sunt atât de grele lacrimile încât trebuie să ridice, atunci când nu-i vede nimeni, privirea spre Cer pentru a cere ajutor. Pentru toți ceilalți oameni sunt veseli și binedispusi. În realitate sunt cei mai buni actori chiar și atunci când pun o poză pe internet. În schimb dacă ne uităm atent în ochii lor vom simți suferințele lor. Numai că ei, din cauza încrederii pierdute în oameni nu le recunosc și spun eternul și mincinosul “sunt bine!”. Devin o mașinărie care nu-și permite să fie ei înșiși, mai precis umani. Cred despre ei că trebuie să fie perfecți și nu-și tolerează lor și nici altora nicio greșeală. Numai că ducând mult timp povara interioară într-o zi se vor prăbuși. Prima dată vor cădea psihic și treptat fizic. Unii dintre ei apelează la calmante, iar alții crezând tot timpul că sunt puternici nu-și vor observa problemele decât atunci când va fi prea târziu și în multe dintre cazuri în mod ireversibil. Dacă mai punem în acest tablou și factorii îmbătrânirii, mai precis de a nu mai putea să fie la nivelul perfect autoimpus avem o idee a vestejirii lor. Ceea ce nu realizează este că în acest proces ei, la un moment dat nu-și vor mai da seama cine sunt și nici ceea ce vreau de la ceilalți și vor respinge tot, începând cu propria persoană și continuând cu ceilalți oameni. Într-o zi, defectandu-se mașinăria vor ajunge, așa cum scriam într-un prag al teatrului încât vor uita treptat ceea ce nu le mai convine. Astfel poate ar fi nevoie să ne dăm seama unde duc durerile neexteriorizate și ascunderea lor de ochii lumii. Da. Lumea este rea, dar nu toată lumea este rea mai ales că nu o cunoaștem pe toată. Da. Nu mai există încredere din partea oamenilor, dar nu am cunoscut toți oamenii buni ai lumii pământene. Da. Există răutate, invidie sau bârfa, dar nu am cunoscut toți oamenii buni. Și da. Există iubire. Din cauza unor experiențe nereușite nu înseamnă că iubirea a murit în noi și că, indiferent de vârstă, nu o putem cunoaște și împărtășită. Încă un da. Există abuzuri fizice și psihice, însă exista și oameni pașnici și buni la suflet. Un ultim da. Avem dreptul să fim și pesimiști, supărați, nervoși, fără chef sau cum putem să fim noi, dar nu avem dreptul să ne pierdem speranța pentru că ea exista chiar dacă noi nu o vedem sau nu putem să o percepem.

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: