O amintire


Este o poză de acum doi ani. Prea multe s-au schimbat din vara anului 2020. Credeam că am găsit idealul feminin și fiecare medalie era datorită ei. Numai că așa cum oamenii sunt trecători așa și “blonduta” a plecat în negura timpului fără cale de întoarcere. Au rămas doar amintirilor unei veri în care încercând să o cuceresc pe ea mă cuceream pe mine scriind următoarele rânduri: ” Locul 74 din 115 de participanți la Individual training 10 km 18-19 iulie 2020. Locul 46 din 75 la categoria mea de vârstă. Nu înseamnă nimic în condițiile pandemiei de Coronavirus. S-a alergat printre blocuri pe lângă jandarmerie cu adeverința semnată pe propria răspundere pentru activitate sportivă 10, 12 sau 13 kilometri. După 15 mai s-a revenit pe pista de la iubitul Platou Cornesti. Lipsea ceva cu toată alergarea pe pistă. Undeva la începutul lunii iulie s-a descoperit “Individual Training ” și decât nimic se participă. Se antrenează și se aleargă 12 km ca antrenament. Vine și ziua de 19 iulie. Nu sunt oameni, nu există aplauze. Nimic. Doar ploaia torentiala, arborii și vântul erau spectatorii. Bate vântul și nicio tipetenie de om pe pistă. Se pornește după fixarea aplicației. O frunză aplaudă însoțită de vânt. Se aleargă și se zărește un om la orizont. Din ce în ce mai greu se aleargă și este bătut pe umăr de iubitele endorfine. Pentru un fumator înrăit înseamnă renaștere și crește ritmul. Aplicația anunță finalul cursei, iar medalia din poză a venit după mai bine de două săptămâni. A fost una dintre cele mai urâte curse, dar măcar am participat. Un banal fapt din povestea alergatorului de plăcere care așteaptă încă 103 kilometri pentru o nouă medalie după povestea de la Individual training și de la Nightcross Challenge Sibiu iulie 2020. Calendarul este în desfășurare și se reactualizează. Numai dacă Coronavirus ar pleca. Că atitudinea frumoasă și pozitivă ar fi ideal să o avem. Mens sana in corpore sano!” Astăzi doar motivația de a alerga a rămas și dorința de a merge la sală, iar “blonduta” nici măcar nu mai are aceeași culoare a părului. Totuși au rămas senzațiile unui timp care nu se mai întoarce. Și a rămas doar o poză ..https://youtu.be/R2RI_pyiFEM

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: