9 august 1601- La moartea lui Mihai Viteazul


Acum 421 de ani pe câmpia de lângă Turda la ora cinci dimineața a fost omorât un viteaz Mihai. S-a născut în ziua de 15 ianuarie a anului 1558 la Târgul cu Floci. Fiu al lui Pătrașcu Vodă, încă circula legenda în care călăul dorind să-i taie capul văzându-l cât este de înalt și puternic a fugit mâncând pământul. Devenit domnitor în anul 1593, Mihai a fost atras în cruciada antiotomana încă de la începutul domniei. În toamna anului 1594 refuză plata tributului către turci și alungă armatele otomane aflate în orașul București. În vara anului următor armatele otomane conduse de Sinan Pasa lansează o puternică ofensivă în Țara Românească, dar sunt respinse în ziua de 23 august de armatele inferioare numeric ale lui Mihai la Calugareni. Din cauza faptului că ajutoarele armatele ungare conduse de Sigismund Bathory au întârziat armatele otomane au atacat orașele București și Brăila fără a reuși să le cucerească. În toamna aceluiași an împreună cu armatele ungare, Mihai alungă armatele otomane din Țara Românească prin bătălia de la Giurgiu. Reamintim că prin tratatul de la Brașov din ziua de 20 mai a anului 1595 semnat între boierii din Țara Românească și principele Transilvaniei, Sigismund Bathory, Mihai era doar un locțiitor la conducerea Țării Românești a principelui Transilvaniei. Dorind să fortifice coaliția antiotomana sau din spirit românesc, istoricii nu au căzut de acord asupra acestor ipoteze, în anul 1598 Mihai semnează un tratat de vasalitate cu Imperiul Habsburgic. Acest tratat permite lui Mihai să ocupe Transilvania în ziua de 18 octombrie a anului 1599 prin bătălia de la Selimbar și să-și facă o intrare triumfala în capitala Transilvaniei, Alba Iulia. În anul următor luna mai, unii istorici menționează ziua de 27, Mihai intra în Moldova alipind Moldova, Țării Românești și Transilvaniei. Numai că fiecare teritoriu cucerit de Mihai era dorit de un imperiu sau regat străin, superior financiar și din punct de vedere al armatelor. Astfel în ziua de 18 septembrie a anului 1601 prin bătălia de la Miraslau, Mihai pierde Transilvania în favoarea Ungariei sprijinită de trimisul austriac, generalul Basta. Moldova este ocupată de polonezi instaurand familia Movilestilor și Țara Românească de către turci. Dornic de a recupera teritoriile pierdute, Mihai apelează din nou la ajutorul austriac. Obținându-l, Mihai recuperează domnia Țării Românești și împreună cu generalul Basta prin bătălia de la Guruslau din ziua de 6 august a anului 1601 Transilvania. Numai că iscandu-se o ceartă între generalul Basta și Mihai sau chiar cu ordine precise austriece cele două armate se despart. În dimineața zilei de 9 august a anului 1601 pe câmpia de la orașul Turda, Mihai este ucis mișelește de către solii valoni trimiși de generalul Basta punând capăt unei perioade istorice însemnate din istoria României. Unirea din anul 1600 a celor trei principate române aflate sub conducerea lui Mihai reprezintă un model urmat de spiritul naționalist românesc ulterior care a dus la Unirea Țării Românești cu Moldova din anul 1859 precum și Unirea cea mare a tuturor românilor din anul 1918.

Toate aceste fapte istorice sunt cunoscute publicului larg. Numai că după 421 de ani de la moartea lui Mihai Viteazul românii, chiar dacă trăiesc în interiorul acelorași granițe sunt mai dezbinați decât oricând. Perioada lui Mihai Viteazul ne amintește că atât timp cât românii au fost uniți au rezistat în fața puterilor străine. Dezbinați sau împrăștiați în lume și sub amenințarea războiului din Ucraina sau a pandemiei, românii vor avea o șansă de a supraviețui și a rezista ca și stat unitar și indivizibil numai uniți și ghidați de același scop al lui Mihai Viteazul și anume al neatarnarii în fața puterilor străine. În caz contrar vom fi la fel ca și în urmă cu 421 de ani la pofta și cheremul marilor puteri, indiferent că sunt vestice sau estice, așa zis democrate sau comuniste.

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: