1.08.


Am vrut să-ți ascult chemarea/ tu, dulce trandafir al vieții mele/ venit din iureșul gândurilor mele/ un zâmbet inocent al vieții. Aș fi fugit către tine/ prin ploi și soare/ prin iarbă sau pe dealuri/ numai să-mi atingi privirea. Cum as putea să-ți ating eu sufletul/ când rănile din suflet nu mă lasă/ să-ți văd frumusețea/ chiar sunt grele ale mele bagaje. Ți-as fi scris rânduri de îndrăgostit/ și ți-as fi desenat și luna/ pentru a-ți simți sufletul arzând/ nu este însă o lume a scrisorilor de dragoste. Mi-am jurat că voi contempla de la distanță/ al tău chip surâzator/ nici eu nu mai înțeleg/ taina iubirilor mele și gingășia lor. Nu-ți cer nimic și te păstrez ca amintire/ fiind un fugar naiv al acestei lumi/ care-și ar oferi sufletul în dar/ dar nu mai speră la iubire. Ea, iubirea care este un dar/ cântat de cărți și blamat de oameni/ o frumusețe a vremurilor tulburi/ desăvârșirea și profunzimea tuturor oamenilor de pe Pământ.

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: