29.07


Vreau să te ascund de răutatea din oameni/ să fiu al tău scut fără un preț/ iubește-mă ca și cum ar fi prima dată/ sufletul meu este al tău pe veci. Nu-ți cer nimic în schimb decât o sărutare/ un zâmbet dimineața care să fie numai al meu/ pasiunea mă mistuie cu fiecare clipă/ iubește-mă ca și cum nu ai mai fi iubit veci. Nu vreau să ne cunoască lumea/ nici să ne știe pe strada iubirii/ vreau să mă aduni din gândurile mele/ închide-mă în inima ta și nu mă lăsa să mai ies. Dacă totuși vreau ceva/ este ca tu să-mi fi Soarele și Luna din viața mea/ un Răsărit împreună cu un Apus/ așa să fim noi ca și cum ne cunoaștem de când este lumea făcută. Promisiunile sunt doar deșarte/ iluziile se sfărâma ușor/ să ne iubim fără granițe/ tu pentru mine ești ca un sentiment etern. Un vis pentru mine astăzi ai fi/ să uităm de pământ și tot ceea ce ne înconjoară/ iubirea noastră până în ultima clipă/ două inimi care sunt împreună mereu.

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: