Demisia oficială


Subsemnatul, vă aduc la cunoștință intenția irevocabilă de a demisiona oficial din funcția de adult pe care o dețin acum abuziv.

Dupa o analiză detaliată a situației, m-am hotărât să mă retrag și să preiau atribuțiile unui copil de șase ani, cu toate drepturile și îndatoririle pe care le-am avut cândva, dar la care am renunțat cu prea mare ușurință.

Vreau să desenez cu creta colorata pe strada unde locuiesc, atunci când trec oameni maturi și importanți spre serviciu, și să nu-mi pese de stresul lor în lupta cu minutele și traficul care îi așteaptă.

Vreau să fiu mandru de trotineta mea cea roșie, fără să mă interseze cât costă asigurarea pe anul viitor.

Vreau să cred sincer că bomboanele Tic-tac sunt mai bune decat banii, pentru că le poți mânca.

Vreau să stau întins la umbra unui copac, cu un pahar de limonadă în mână și cu ochii la norii pufoși care aleargă pe cer, întrebându-se cu uimire de ce adulții nu fac la fel.

Vreau să mă întorc în trecut, la vremurile când viața era simplă. Atunci când tot ce știam se rezuma la cele șapte culori, cinci poezii, zece cifre și vocea mamei care mă chema la masă când nu îmi era foame.

Vreau înapoi, atunci când nu îmi pasa de cât de puține lucruri știam, pentru că nici nu știam cat de puține știam.

Vreau să cred, ca odinioara, că totul pe lumea asta este fie gratuit, fie se poate cumpăra cu prețul unei înghețate la pahar.

M-am maturizat prea mult si nici nu mai știu când m-am trezit mare. A fost cu siguranță un abuz și îmi cer iertare.

Am ajuns astfel să aflu ceea ce nu ar fi trebuit: războaie și purificării etnice, copii abuzați și copii murind de foame, divorțuri, droguri în licee, prostituție, justiție coruptă, politicieni de mahala, biserici de homosexuali, frați invrajbiti fără bani, ură, bârfa.

Am aflat despre materialism nedialectic și mame denaturate, care își vând copilele de 12 ani unor animale cu chipuri de bărbați, pentru un televizor de ocazie.

Ce s-a intamplat cu timpul când aveam impresia că moartea este un concept de poveste, că doar împărații bătrâni mor ca să faca loc pe tron părinților tineri, căsătoriți cu prințese câștigate în urma ultimei zmeiade?

Unde sunt anii când mi se parea că tot ce ți se putea întâmpla mai rău în lume era să nu fii ales în echipa lui Menica repetentul, atunci când jucam fotbal în spatele școlii?

Vreau să mă reîntorc la vremea când toți copiii citeau cărți folositoare, când muzica era neotravita, când televiziunea era pentru știri și emisiuni de familie, fără sex explicit și violență implicită la fiecare zece secunde.

Vreau desene animate cu Donald Duck, peripețiile echipajului “Speranta”, navigând cu “Toate panzele sus” și pe mama citindu-mi despre Iosif și frații sai.

Ce bine era când credeam, în naivitatea mea, că toata lumea din jur este fericită deoarece eu eram fericit!

Promit solemn că, imediat ce o să-mi reiau atribuțiile de copil, o să-mi petrec dupa-amiezile catarandu-ma în copaci, călărind bicicleta varului Cristi și citind Robinson Crusoe, ascuns în coliba injghebata din ramuri și frunze de fag, în spatele grădinii.

Îmi iau angajamentul că nu o să îmi pese de ratele casei, de facturile de telefon, curent, gaze, apă, gunoi, cablu Tv și Internet, asigurări pentru mașini, asigurări de sanatate, taxe anuale de proprietate, credit-carduri, iarba netaiata, computerul virusat, internet sau telefonul mobil și faptul că mașina a început să vrea la mecanic.

Vă asigur că nu o să fiu pus în încurcătură atunci când o să fiu întrebat: “Ce-o să te faci când o sa crești mare?”, deoarece acum știu: vreau să fiu COPIL.

Gata cu plecatul la serviciu cand ar trebui sa dorm și să-l visez pe Florin Piersic – Arap Alb, gata cu știrile despre teroriști, bombe, pandemie și căderi de avioane.

Gata cu bârfele anturajului, care nu-mi dau pace nici la biserică, gata cu hernia de disc, par grizonat, ochelari pierduți, medicamente scumpe și dinți de porțelan.

Gata, stop, cedez! Demisionez din funcția de ADULT. Vreau să cred în sinceritatea zambetelor, noblețea vorbelor, o lume a cuvântului dat și respectat, a dreptății, a păcii, a viselor împlinite, a imaginației înnobilate, a îngerilor buni și a omului după chipul și asemănarea Lui Dumnezeu.

Vreau să am iarăși șase ani și jumătate. Fiți voi mari și importanți, și ocupați, și îngrijorați. Eu vreau să cresc MIC! (Text preluat și adaptat)

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: