Ultima zi la Borsec


Întotdeauna parcă ultima zi a unei excursii este cea mai grea. Un amestec de dorință de a nu pleca întâlnindu-se cu “trebuie” să plecăm. O despărțire de munte și liniștea unei stațiuni precum și de mâncarea deosebită de la “Papa la Soni” este dificilă. Consumând un ultim mic dejun copios amestecat cu un ultim drum la un izvor mineral și o apreciere a unui om care a preferat să fie anonim și care ne-a deschis poarta Bisericii Catolice din Borsec fără a dori să primească niciun ban. Drumul de întoarcere spre orașul Târgu Mureș a fost facilitat de dorința lui Șanny de a ne aduce cu mașina. Munții pe care-i lăsam în urmă contribuiau tot mai mult la lipsa dorinței de a ne întoarce în zgomotul urban și căldura infernală. Cu fiecare kilometru parcurs cuvântul “nuu” își făcea loc și ne ducea spre starea și gândurile noastre pe care nu le mai regăseam. Era ca și cum Borsec-ul înghițise orice formă de oboseală psihică după examen sau alte gânduri legate de alte supărări. Pe mașină gândul miracolului care ne-a făcut să ne întoarce cu mașina în locul traseului până la Toplița, de acolo cu trenul la Deda și de acolo pe calea ferată la Târgu Mureș ne făcea să avem o atitudine pozitivă. Șanny, cu fiecare kilometru parcurs părea un poliglot cu o cultură generală incredibilă. Discuțiile despre partea gastronomică se amestecau cu politica actuală economică precum și istorie. Un om care a umblat prin mai multe țări și care a avut restaurant în Vama Veche și care s-a retras în orașul Borsec nu are cum să nu ne impresioneze. Personalitățile cunoscute la fel ca și dineurile organizate păreau din viața altei lumi. Blocurile cunoscute deja se iveau și recunoșteam orașul Târgu Mureș. Aglomerație, căldură excesivă și zgomotul stradal nu ne provocau nicio placere. Străzile cunoscute și noi nu mai eram aceleași persoane care fugeau de umbre și de urmele stresului cotidian. Coborând din mașina lui Șanny de fapt dădeam dreptate lui și în același timp admiram curajul de a renunța la lumea urbană și de a se retrage într-o stațiune de munte. Noi, în schimb am simțit un fel de rușine că avem doar 145 de urmăritori pe blog. După aceea la câteva secunde am început să apreciez fiecare urmăritor în parte pentru că până la urmă cu fiecare click în parte intram într-o lume a unei prietenii mondiale. Așa am învățat că de multe ori în viața noastră este nevoie să apreciem ceea ce avem, puțin sau mult. Pentru că într-o zi nu aveam nici măcar atât și să ne transformăm din veșnic nemulțumiți în veșnic recunoscători. Într-adevăr ajungând acasă un zgomot de motociclete și strigătele copiilor ne-au atras atenția că suntem în orașul Târgu Mureș. Numai că, dacă înainte de a pleca la Borsec ne deranjau acum parcă fac pur și simplu din peisaj acceptându-i așa cum sunt, parte a lumii urbane.

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: