O carte


Era departe de locul unde trăia. Pentru că știa că nu avea să muncească tot timpul și-a adus o carte. Numai că nu era orice carte. Era o carte cu o dedicație. Gândurile unei lumi care parcă nici nu exista și era o ea. O ea care i-a făcut rău în mod repetat. El a răspuns provocării și a continuat abundența răului. Într-un final el a fost pentru ea doar o rătăcire din lumea ei și parcă de acolo nu mai existau în realitate. O vedea ca pe o intrusa. Singura pâlpâire a faptului că ea a avut sentimente pentru el era această carte. O carte pe care a vrut să o arunce, dar nu a putut. Atunci a decis să o citească pe un teren neutru în care să vorbească pentru ultima dată cu ea. De fapt încă de când pusese cartea în ghiozdan știa că avea ceva prețios. Era modul lui de a-și lua “adio” de la conversațiile cu ea pe care le mai avea în gând. Încă de când o atinse parcă simțea o frică și dedicația era doar o conexiune cu ea. O amintire pe care a citit-o de câteva ori. Încă din primele rânduri ale cărții nervii care-i avea față de ea s-au potolit. Avea ultima conversație cu ea în gând, imaginandu-si că povestesc pasajele cărții și le dezbat cum o făceau mai demult. Sofia, Maxine și după aceea Carla și ultimele lor argumente în privința personaje precum și senzațiile care le produceau fiecăruia. Pe măsură ce paginile cărții erau parcurse dispăreau alături de nervi și frica. O bucurie imensă începea să-și facă loc. I-ar fi spus că nu i-ar fi plăcut finalul pentru că iubirea nu învinge și ar fi lăudat măiestria scriitoarei în a crea din imaginație orașul principal al cărții. În momentul în care parcurgea ultimele pagini ale cărții ducea o goană nebună peste rânduri pentru a știi cum se termină. Când a citit ultimul rând avea un sentiment de înălțare de nedescris și mai citise încă o dată dedicația. Nu mai însemna nimic pentru el. Erau doar câteva rânduri care nu aveau nicio semnificație. Nu știa cum să-i spună “adio” în realitate în afara ignorarii. În schimb a citit ultima fărâmă care-i mai legase. Știind că nu-i mai lega nimic se simțea liber. Toate lanțurile nervozitatii sau fricii dispăruseră lăsând loc unui entuziasm a unui nou început. Cartea o așezase banal alături de alte cărți pe care le avea în biblioteca. Pe ea a acceptat-o că a făcut parte din viața lui și că rolul ei s-a încheiat. Deja avea în mână următoarea carte și se uita triumfător la cartea de la ea. Acum era doar o simplă carte pe care a citit-o. Sfârșit.

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: