Noi și satul


Noi, miracol al străbunilor noștri/ care au muncit ca să ajungem aici/ pierdem esența existenței noastre/ renunțând ușor la tradiții și la bătrâni. Plânge o poartă căci casa nu este locuită/ tarnatul este în lacrimi că bătrânii se sting tot mai mulți/ cu ei moare trecutul neamului românesc/ se duce încet temelia unui popor cufundat în străini. Mămăliga reprezintă din ce în ce mai mult o rușine/ tocana a devenit papricaș/ cocele sau palanietele sunt placinte/ ne este rușine de sat. Nu vrem să ne amintim bocitul și nici găina/ cu mâncare nu mai mergem/ nici verinca sau țoalele nu ne mai folosesc/ preluând de la străini uităm de tot ceea ce este românesc. Colindele sau cântecele tradiționale le considerăm demodate/ tinerii nici nu le mai știu/ cu coasa nu mai merge nimeni pe sate/ furca și biciul sunt uitate în sopru sau o veche poiata. Căruța sau carul circula tot mai rar/ jugul nici măcar folos nu-și mai găsește/ banca de la casa bunicilor este tot mai pustie/ căci odată cu ei dispare și lumea satului încet și moare povestea din el. Doar câte un bătrân mai poartă pe ulița a sa bota/ nici o lele sau tete nu mai există/ sunt sărmani și cu pensii mici de colectiv/ deapănă ultimele lor amintiri terestre/ când vor pleca ei satele vor deveni doar o amintire tristă.

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: