Băla, o comună de pe câmpie


  • Am decis ieri dimineață să mă îndrept spre comuna Băla, aflata la 35 de kilometri de orașul Târgu Mureș. Deplasarea am făcut-o cu un autobuz la ora 5,40 dimineața cu prețul biletului de 13 lei. Impropriu spus prețul biletului pentru că banii i-am dat, dar biletul nu l-am văzut căci deh! Este România. Oricum nu am insistat și m-am bucurat de peisajul dimineții. Ajungând în comuna Glodeni am fost impresionat de biserica din satul Glodeni, un sat întins peste podul râului Mureș.

O biserică reformată

Odată ce tabla indica intrarea în comuna Băla am coborât lângă cimitirul din sat. Aici odihnește în pace bunicul din partea mamei, Cica Blaga așa cum era cunoscut în sat, mort din anul 2005. A rămas în urma dumnisale o mulțime de povești, printre care acelea ale Bau Baului de la “Capul Dealului”, cum făcea naveta în orașul Târgu Mureș pentru a lucra la Fabrica de pâine precum și multe alte povești și mulți ani de muncă asidua.

Cimitirul satului Băla precum și biserica ortodoxa din localitate

Coborând de la cimitir, am aflat că satul Băla a fost prima dată atestat documentar în anul 1327. Dând binețe oamenilor întâlniți pe ulița satului am ajuns în fața casei bunicilor mei. Bunicul din partea mamei a murit, așa cum s-a scris în rândurile de mai sus, iar bunica mea în vârstă de 88 de ani locuiește în altă localitate. Deschizând poarta casei parcă o mulțime de amintiri au început ca să mă cuprindă. Cușca unde în urmă cu puțin timp ne întâmpina un lătrat de câine care se calma după ce primea primul os și devenea cel mai bun prieten al meu. Locul unde fiind lut ne jucam, ca și copii cu mașini matchbox sau diferite camioane. Mărul, prunul sau locul unde era zmeura de unde ne hrăneam noi erau prezenți doar fără fructe. Casa, odată descuiata a dezvăluit un miros de vechi prezent în interiorul casei. Paretarele sau verinca păreau neschimbate precum și dulapul din interiorul camerei. Un radio cu pick-up deasupra părea uitat acolo fiind tot pe frecvența Radiolui din Cluj-Napoca unde răsuna muzica populară seara după munca agricolă din timpul verii. Un televizor uitat și o masă impodobeau tabloul camerei. După ce am început să facem curățenie am observat mai multe ciudățenii. Casa se află la numărul 113 și ceasul de pe perete era oprit exact la ora unu și treisprezece minute. După aceea, fiind o casă părăsită de câțiva ani unele locuri sau cărți au fost roase de șoareci. Singurele lucruri neroase de șoareci din dulap au fost cele aproape zece cărți de rugăciune. Doar prăfuite și intacte ca atunci când bunica mea le-a citit ultima dată înainte de a părăsi casa. Nu în ultimul rând cucuveaua a cântat de multe ori în zona casei ceea ce reprezintă un semn rău sau chiar moarte. După amiaza am pornit spre magazinul din sat, numit cooperativă de săteni. Pe drum am întâlnit poate cea mai simpatică vecină a bunicii, mătușa Titia. Este o femeie de 88 de ani, cu foarte mult bun și primitoare. Durerile bătrâneții nu o împiedică să fie și bine dispusă și amabilă. Plecând de la casa femeii am preferat să ocolesc puțin până la magazinul satului.

Am întâlnit locul unde mai demult era C.A.P.-ul satului, monumentul închinat locuitorilor stiuti morți în Al doilea război mondial precum și o găină cu gat golaș, o demna spectatoare a drumului personal. Ajuns la “Cooperativă” am întâlnit poate singura persoană lipsită de amabilitate din tot satul ca și vânzătoare. Mergând mai departe, la bodega din sat erau inevitabilii consumatori de alcool, aflați de data aceasta la terasă, dar la umbră. După un periplu înapoi la casa bunicilor și încheierea unei cărți demne de citit am început pregătirile de întoarcere spre orașul Târgu Mureș. Mijlocul de transport a intrat pe traseu și în satele Moisa, Merișor sau Pacureni și intrând în comuna Dumbravioara a evitat cu greu un câine care a încercat să fugă în fața autobuzului. Aglomerația de la orizont deja dădea semnul că am lăsat în spate întâlnirea cu trecutul rural și mă apropiam din ce în ce mai mult de aglomerația absurdă și banală din orașul Târgu Mureș.

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: