O incursiune în perioada antică și o bucățică de medieval


Pornind un drum al relaxării din orașul Târgu Mureș am ajuns până la Ernei, aflat la aproximativ zece kilometri de oraș. De aici neștiind exact unde este satul Calugareni am intrat într-o încântare a sufletului și anume nu aveam semnal la telefon. Luând pe un drum în dreapta de la drumul principal am ajuns în satul Calugareni într-un peisaj mirific. Am întrebat doi localnici despre “Festivalul arcașilor” din localitate, dar nu păreau să știe ceva. Ajungând în fața unei biserici franciscane deja simțeam aroma istoriei. Întrebând al treilea localnic cu o deosebită amabilitate ne-a ghidat prin biserica franciscana din localitate și apoi spre festival. Înainte de a ajunge la festival am ajuns pe locul unde în perioada împăratului Hadrian (117-138) a fost construit drumul din apropiere. Am aflat că în localitatea Calugareni era un castru roman unde erau cantonate trupe auxiliare de arcași. Castrul a fost descoperit de un italian în secolul al XVIII-lea . Ajungând într-o curte, după ce am plătit un preț simbolic de patru lei, a început încolonarea trupei auxiliare. Parcurgând un scurt drum până la un câmp deschis am asistat la o demonstrație a unei așa zise armate romane. Ordinele ca și atunci erau rostite în limba latină urmând o strictețe deosebită. Un plan de marș, atac și o formație de apărare păreau să întărească senzația că eram în perioada în care armata romana domina lumea și eram doar un simplu spectator. Încheindu-se demonstrația am primit o medalie cu numele “Antonius” și am încercat esuand lamentabil să trag cu arcul. Oricum perioada petrecută la “Festivalul arcașilor” de la Calugareni și organizat de “Muzeul județean Mureș ” confirma ideea că județul Mureș este plin de istorie și merită valorificata din plin. Felicitări organizatorilor pentru că păstrează viu trecutul județului și al României într-o perioadă în care uităm tot mai mult de cât de mult potențial istoric nevalorificat are România.

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

One thought on “O incursiune în perioada antică și o bucățică de medieval

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: