Uitarea


Astăzi a plecat doar cu el fără un aparat foto, etichetari ale locurilor sau selfie. Și-a luat luat pur și simplu sufletul și s-a tot dus. Fiind cu capul în nori a uitat să-și ia și gândurile negative. Chiar când era pe drum și-a dat seama că nici pesimismul, nervii sau plânsul de milă nu-i lipseau. Puținii oameni dragi i-a lăsat acasă și știa că-l vor aștepta și în momentul în care se va întoarce. Pe drum a întâlnit un câine care cu un lătrat simplu l-a recunoscut și și-a dat seama că este pe drumul cel bun. Un divin mieunat nu a uitat să-i încuviințeze plecarea. A dorit să ia și o ea cu el, dar nu a venit nimeni la adunare. Nici măcar nu i-a simțit lipsa și de dor nu mai scriu. Era dorul unor vremuri în care nu o cunoscuse și era mai fericit. Mai singur, dar nu plin de groaza insistentei și a sâcâielilor prostești. Credea ea că sunt pline rândurile lui despre ea și de fapt devenise ridicolă. Nici măcar nu a dorit să-și ia rămas bun pentru că plecase demult dintr-o poveste cu o ea și se luase pe el din acel loc fără regrete. Nici măcar nervii nu au rămas și nici lipsa stresului nu o va aduce înapoi. Ciudat este că astăzi așa ca în fiecare zi nu i-a dus dorul. Parcă nici nu mai există. A uita și a fi indiferent sunt două semne ale profunzimii ființei. Două verbe care păreau a fi imposibile astăzi par posibile. Devenise cu totul liber și demn de a se întoarce în stresul cotidian. Nimic pare că nu va distruge liniștea lui în afara grijilor cotidiene și eventual doar groaza că ea va dori să se întoarcă. Oricum nimeni nu o mai dorește în preajma lui și va trebui o perioadă să-i audă admiratorii cum o apreciază. Va râde în sinea lui știind că sub un chip frumos stă un suflet urât și demn de a simți nimicul. Dorința lui era chiar să nu mai știe nimic despre ea. Era și în viața cotidiană pe drumul cel bun pentru că nici măcar nu știa de ce se gândise atât timp la ea. Frumusețea începutului a rămas lângă un pod unde cuvântul ea în inima lui a fost șters demult. Doar câteva frânturi de timp trecut și o licărire a unei persoane care chiar dacă este ea nu are nici măcar gingășia de altă dată. O simplă femeie care nu și-a depășit imposibilul plină de a vinde iluzii false. El, în naivitatea lui a crezut în ele și nici măcar fundamentul unei prietenii nu a mai rămas între ei. Doi străini într-o lume cunoscută și lumile lor s-au despărțit demult iremediabil și irevocabil. Ea nu greșise cu nimic ultima dată, dar cuvintele lui s-au înecat și ea nu mai era suprafața în care ele să se mai regăsească. Așa simțea el uitarea și ea devenise un corp străin și fără un suflet. Doar un morman de carne și oase fără sentimente sau senzații o mai vedea. Grimasele, când o văzuse ultima dată au dorit să iasă și chiar ochii au vrut să o vadă, însă nu o mai căutau. Oricât s-ar fi forțat știau că văd prin ea tot ceea ce era în jur și ea devenise invizibilă. Fără glas, fără sunet și doar un simplu corp umblator era și este ea. Uitarea părea veselă și liniștitoare și era încă fragilă. Dorea să grăbească timpul cu câteva luni și chiar ani și să spună “am reușit”. Ea nici măcar nu mai există în afară de amintiri. Prezentul și nici viitorul lui nu-i mai aparțin.

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

6 thoughts on “Uitarea

  1. Ultima experienta de genul a fost scurta, dar ciudata pentru mine, pentru ca am descoperit multe asemanari fizice, voce, pasiuni, apucaturi. Am zis ca am fi putut fi frati. Sunt curioasa daca vom putea folosi aceste asemanari ca sa ramanem prieteni, sau chiar va trebui sa uit de tot ca exista.

    Liked by 1 person

    1. Sincer și eu am avut aceeași senzație. Numai că eu cel puțin am rămas prieten cu ea până la un moment dat și de acolo iar începeau apucăturile. Ea ataca și eu răspundeam până când la un moment dat când nu a mai rămas nimic bun și de aici vine îndepărtarea, regretul de a fi cunoscut-o, acceptarea și amintirile frumoase atât cât au fost și pasul următor: nimic. Eu sunt în ultimele faze. La un moment dat am ajuns să mă întreb dacă și cu o alta femeie aș fi la fel. Timpul provoacă uitarea

      Liked by 1 person

      1. Posibil sa fie cum zici tu. Cred ca nici prieteni n-am putea fi, ca nu ne potrivim la minte si la maturitate. Asemanarile sunt doar la suprafata. In fine, voi mai vedea eu. Dar oricum, tot ce a facut el m-a ajutat sa refac o relatie cu alt baiat, stricata de o prietena din interes, care mi-a zis ca ii face ei avansuri. Intrigi peste intrigi, nu am mai patit pana acum asa ceva.
        Daca ar fi dupa mine, i-as cupla pe cei doi copilarosi si intriganti, se potrivesc perfect 😜

        Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: