O femeie în scaun cu rotile


Poveștile cele mai frumoase sunt acelea inspirate din viața reală. Ele sunt făcute de oameni anonimi care fac lucruri extraordinare.

Eroii principali ai acestei povești sunt un bărbat și o femeie. Pot spune că-i cunosc din vedere de cel puțin treizeci de ani. Primul contact a fost într-o zi obișnuită în care am observat un bărbat împingând o femeie în scaun cu rotile care avea capul înclinat într-o parte. Bărbatul pe nume Jeno împingea răbdător căruciorul schimbând câteva cuvinte cu femeia. Curios mi-am întrebat părinții ce s-a întâmplat cu femeia. Mi s-a spus că din cauza curentului femeia a paralizat și că vorbește foarte greu. Aceasta se întâmpla în anii 90. De atunci pentru mine, pentru că stăteam la două blocuri distanță era ceva obișnuit să-l văd pe Jeno împingând căruciorul. El lucra pentru toată familia având și un băiat. Anii au trecut și eu m-am mutat din blocul respectiv. Am auzit între timp că femeia din căruciorul cu rotile ar fi murit. Acum o săptămână ajungând aproape de blocul copilăriei parcă am văzut un miraj. Un bărbat cu mustață cu părul scurt și alb împingând un cărucior. În cărucior se afla o femeie cu un păr alb și lung paralizată și cu capul într-o parte. Parcă se vedea că discuta în modul cel mai calm posibil. Întrebându-mi din nou părinții am aflat că Jeno și soția lui sunt bunici. Cei doi oameni au nepoți și stau în același bloc al copilăriei mele.

Înainte de toate acestea este o poveste reală și dacă avem suficient noroc poate că și mâine vom vedea în orașul Târgu Mureș pe un anume bulevard pe Jeno împingând căruciorul în care se află soția sa cu capul într-o parte. Am ajuns să-l admir pe Jeno pentru că din ceea ce am înțeles nu a înșelat-o niciodată și și-a respectat pe deplin jurămintele căsătoriei. Nu și-a abandonat soția în momentul în care a rămas paralizată ci și-a înțeles pe deplin fidelitatea. Pentru mine este un exemplu pentru că de fapt este un bărbat adevărat care a rămas lângă soția lui când atât de mulți oameni ar fi plecat de lângă ea. Iubirea până la urmă și nici căsnicia nu se construiește prin condiții și este de piatră pentru că în momentele grele ea se definește. Este ușor să spunem cuvintele de fidelitate și jurăminte, dar este infinit de greu să le punem în practica. Poate că Jeno așa cum am auzit că este ca om nu ar fi vrut să fie cunoscut pentru că a înțeles că a fi soțul unei femei paralizate și în scaun cu rotile este o normalitate și poate o datorie a unui bărbat și a unui soț. Pentru noi toți este doar un exemplu de povești frumoase în vremurile în care ne place să vedem mai mult urâtul din oameni.

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: