Pasiunea și Iubirea


Stam pe o bancă. Eram cu gândurile mele ascultând păsările, apa și puțini oameni. La un moment dat a părut un miraj pe pod. O siluetă care-mi părea cunoscută. A început să facă cu mâna. Sărea în sus de bucurie și țopăia. “Nu. Nu poate fi ea” mi-am zis și am început să mă uit în altă parte. Totuși mirajul a început să prindă viață. Nu știu dacă mi se părea mie, dar începea încet să umble și apoi grăbea pașii. Da. A început să alerge entuziasmată. Era o femeie. A ajuns la capătul podului și s-a uitat la mine. Din nou a început să facă cu mâna. Da. Mă cunoștea pe mine. Începea să țopăie spre mine de parcă eram fericirea ei. Toată fericirea ei era adunată în pașii săi. “Vine spre mine ?” mă întrebam și mă uitam în jur. În stânga sau în dreapta nu era nimeni. Grăbea tot mai mult pașii și la un moment dat s-a oprit. Da. Era ea. “Ce caută aici?” imi ziceam în gând. M-am ridicat pentru a vedea mai bine și s-a apropiat de mine. A alergat luându-ma în brațe. Era îmbrățișarea aceea puternică vindecătoare de toate relele din lume. Buzele noastre se aflau față în față. Se topeau de dorință pentru a se aprinde iar și iar. S-au apropiat din ce în ce mai tare până când, nemairezistand s-au aprins în cel mai năvalnic drum al pasiunii. Desprinzandu-ne de pământ încetișor pluteam nefiind nimeni și nimic în jurul nostru. Hainele noastre cădeau de parcă erau pline de flăcări până când eram în costumul unei Eve și a unui Adam. Cuprindeam fiecare părticică a ei ca și cum era hrana existenței mele. Însuși respirația ei a crescut în intensitate până în momentul în care totul era în Paradis. Un icnet de împlinire și zâmbetul iubirii ne cuprinse goi și îmbrățișați. Coborând ușor din nou pe pământ totul devenise lumesc. Cineva se apropia și noi ne îmbrăcam repede găsindu-ne rușinea și umanitatea. Un râs copilăresc ne-a cuprins și știam. Cuvântul acela atât de sublim era în noi amândoi. Ne iubeam și știam. Am cuprins Universul în mâinile noastre și am rămas îmbrățișați. Un gând de iubire și un zâmbet reciproc de ușurare. Ne-am găsit amândoi iubirea.

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: