Ce rămâne după un an școlar?


De multe ori ca profesori suntem văzuți ca oameni care sunt interesați doar de bani sau de vacanțe. Cineva care intra 18 ore pe săptămână într-o clasă va vedea că dacă am fi doar pentru așa ceva în învățământ am preda maxim două ore și după aceea ar fi o gălăgie teribilă. Motivul este foarte simplu: copiii simt cadrul didactic care pune pasiune în ceea ce face și mercenarul. A preda nu înseamnă doar manualul și respectarea programei școlare. Înseamnă și poate cea mai grea muncă și anume de a atinge sufletul și a schimba mentalitatea. Numai că toate acestea se realizează pe termen mediu și lung. Nu înseamnă că dacă un elev este de nota cinci este un ratat. Așa cum niciun elev de nota zece este un elev magnific. Pentru că de multe ori chiar dacă suntem naivi și visători ca și cadre didactice într-un fel este nevoie să-i facem să viseze. Să creadă în ei și că au un talent. Fiecare dintre noi are cel puțin un talent și depinde de fiecare dintre noi ca cineva să ne încurajeze să credem în acest vis și mai ales să muncim pentru el. Cel puțin așa ceva transmitem unui elev care are talentul de a scrie povești. De a citi ceea ce-l pasionează și a scrie povești. Mai mult să nu admitem că “nu sunt bun de nimic” sau “nu mă pricep la nimic”. Nici ca adulți nu avem voie să credem așa ceva, iar copiilor este nevoie să nu le transmitem aceste deprinderi. Poate de multe ori, așa cum este viața, vor încerca să fenteze, să copieze și să nu-și facă temele. Numai că noi reușind să-i premiem pe cei serioși există și puterea exemplului. De multe ori dacă încurajăm copiii o vor face la un moment dat. Un exemplu ar fi un elev care a afirmat după câțiva ani “Vai! Domnule profesor eu numai acum mi-am dat seama că trebuie să învăț pentru a reuși în viață!” Regretele erau ale unui elev de clasa a XI-a. Unii elevi se trezesc mai târziu, iar alții poate nu au înclinație pentru a învăța cât pentru a face. Numai că fiecare meserie din lumea aceasta are și partea ei teoretică pe lângă aceea practică și nemuncind în ambele aspecte nu vom reuși să fim foarte buni și să facem bani pentru a ne croi viața așa cum dorim.

Așa că poate învățăturile unui cadru didactic ar fi una dintre aspecte, dar în timp va rămâne ceea ce a impresionat în bine sau în rău sufletul. Numai că odată cu trecerea timpului și răul tinde să dispară și rămânând binele vom deveni nostalgici. Numele nostru poate că va dispărea cu timpul, dar moștenirea noastră dispare mult mai greu. Poate că cel mai rău lucru care are și un aspect pozitiv este ierarhia. A trece toți elevii dintr-o clasă nu este o ierarhie ci doar o nouă șansă pentru a se specializa un elev care ar fi trebuit să fie repetent. Mergând mai departe poate va avea acea “trezire” de a reuși să obțină o diplomă care să-i crească șansele la un loc de muncă, un carnet de șofer și chiar o șansă de a munci în străinătate ca și calificat. Poate că țara noastră nu oferă atât de multe opțiuni, dar cel puțin elevilor este nevoie să le transmitem și energia noastră pozitivă și încurajări. Dacă părinții nu o fac, mediul lor de viață nici atât noi ca și cadre didactice ar fi nevoie să facem acest lucru. Numai că vorba populară spune că “ar fi nevoie și de o școală pentru părinți” ceea ce este de multe ori, din păcate, adevărat. Așa că dacă ar fi să rezumam de mai multe ori un profesor a deschis ochii unui elev împreună cu părinții elevului decât un părinte îndemnând copilul său. Să nu ne mai mirăm atunci dacă frustrările părinților în privința copiilor lor le transformă în frustrări aruncate profesorilor. Pentru că numai cine încearcă să realizeze ceva în viață este și hulit și invidiat, dar prea puțin apreciat. Cum este cel mai simplu să dăm vina pe cadrele didactice că sunt de vină și la sfârșitul unui an școlar “copilul trebuie să fie de zece și poate nu merită nici opt” pentru a cita din viața reală. În loc să dăm vina ar fi mult mai complicat și mai eficient să găsim soluția între cadrul didactic și părinte ca și copilul să crească din toate punctele de vedere. Noroc că săptămâna viitoare deja premiem elevii pentru meritul lor în aplauzele și mândria părinților și într-un colț uitat de lume va fi un profesor. El încheindu-și menirea va pleca mai departe, dar părinții se vor duce acasă cu elevul și vor plânge sau vor zâmbi satisfăcuți în funcție de eșecurile sau reușitele sale. Vă dorim o vacanță plăcută dragi părinți ai elevilor din clasele terminale!

Published by PaulOviM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: