Un episod de analfabetism în privința iubirii


Da. Sunt și analfabet în privința iubirii, dar înainte de toate nu înțeleg expresiile “Nu mai cred că există iubire” sau “Nu mai cred iubire”. Adică noi să credem aceste expresii înseamnă că am cunoscut toate ființele de pe această planetă ceea ce evident că nu o putem face. Cel mai simplu este să dăm vina pe ultima relație. Numai că nu acolo este nici vina și categoric nici problema. Dacă o persoană nu ne-a dăruit ceea ce aveam nevoie nu înseamnă că a fost întâmplătoare. Înseamnă că noi aveam nevoie de acea persoană pentru a ne scoate în evidență și anumite probleme ale noastre. În cuvinte mai simple noi cu ceea ce am fost am atras-o în viața noastră. Venind cu imperfecțiunile sale și întâlnindu-se cu alte noastre și creându-se abuzuri emoționale, psihice sau chiar fizice am devenit incompatibili. A căuta o vină este o totală pierdere de timp. Mai mult conștientizând incompatibilitatea ar fi nevoie să fim recunoscători unei foste relații și chiar să încercăm să păstrăm o legătura matură cu acea persoană. Trecutul oricât am vrea să-l negam tot a existat. Astfel putem să înaintăm viață și să fim deschiși unor noi relații. Pentru amuzament și relaxare apelăm la Sfântul și Preafericitul Block și Delete Conversation și Report. Așa că dacă nu mai credem în iubire înseamnă că nu mai credem în noi și capacitatea noastră de a oferi iubire cuiva în modul autentic. Fiecare persoană din lumea aceasta, cu tot cu defecte și calități are o altă persoană cu care este compatibilă din toate punctele de vedere fără a exista abuzuri emoționale, psihice sau fizice. Frumusețe vieții constă și din căutarea acestei persoane destinate nouă indiferent de vârstă, infirmitate sau orice alte piedici ne mai punem noi singuri. Oricum este mult mai comod să stăm fără o relație și să dăm vina pe oameni decât să ne lăsăm duși de valul iubirii. Numai că din comoditate vom pierde esența vieții și a noastră ca indivizi. Iubirea există din Preistorie și va exista și după existența noastră fizică pe pământ numai că depinde numai de noi unde o căutăm, ceea ce vrem de la ea și unde o găsim. Așa că iubind viața și persoana destinată nouă ne va iubi așa cum suntem noi, autentici și după posibilități sau capacități.

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

2 thoughts on “Un episod de analfabetism în privința iubirii

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: