Gândurile dornice de zâmbete


În virtutea gândurilor noastre și a senzațiilor care ne cuprind observăm că lipsesc zâmbetele. Acele contracturi musculare ale obrajilor și buzelor care denotă o stare de bine. O stare autentică care ar să ne străbată normalul și care lipsește. Nimic din ceea ce este uman nu are această percepție. Devenim ascunși de aceste trăsături crezând că este interzis să zâmbim. A râde este considerată o pedeapsă și parcă săvârșim infracțiunea supremă. Credem că este un mișto ieftin sau ceilalți ne considera ridicoli. O sumbră paranoia pornită din mirarea că cineva mai râde ne dă de multe ori târcoale. Uităm că cele mai frumoase trăsături ale oamenilor le manifestăm prin veselie și bună dispoziție. Avem și întrebarea ciudată “dar ce ai pățit?”. Nu ne vine să credem că cineva mai are aceste stări. Pesimismul sau încruntarea le vedem absolut normale, dar…buna dispoziție ca o stare ciudată. Păcat că multe lucruri le vedem anormale când ele sunt întrutotul normale. Lipsește cu desăvârșire și educația zâmbetului pentru că nici nu mai știm cum să o facem. De prea multe ori schițăm zâmbete sau surâsuri false doar pentru a încerca să ieșim din banalul cotidian al pesimismului. Așa poate înțelegem diferența dintre bine și rău zâmbind mai mult autentic.

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: