10 Principii adresate părinților


De multe ori dacă nu avem copii parcă părinții nu accepta păreri. Dictonul “numai cine are copii știe” este aruncat în față chiar dacă lucrăm cu copiii. Numai că observăm de multe ori în munca didactică copii care vin cu multe probleme, emoționale sau de comportament de acasă. Venind cu lacune de acasă observăm că ori au un comportament agresiv ori sunt foarte fricoși. Copiilor le este teamă de a greși sau nu au curajul de a-și exprima părerea despre anumite subiecte. Pentru a nu spune că, în mod special ne confruntăm cu copii aroganți sau răsfățați cărora li se oferă tot timpul ceea ce părinții lui nu au avut. Chiar părinții care renunța la a avea o viață privată doar pentru a-și dedica timpul copiilor. Numai că este ușor de a spune păreri despre cum trebuie educați copiii în ziua de astăzi când multe cărți de dezvoltare personala vor să facă trecerea de la educația prin frică la aceea în care părintele este doar un ghid în viața copilului. Așa că ne permitem să oferim doar câteva sfaturi sau principii în număr de zece în speranța că elevii vor deveni mai respectuoși, de bun simț și de valori morale sau cu o dezvoltare specifica și normală vârstei lor. Cel puțin pentru copiii care nu vor deveni adulți cu traume:

Să nu crezi niciodată că copilul tău trebuie să devină ca tine sau numai așa cum îți dorești tu. Ajută-l să se regăsească pe sine și nu-i regăsi pe ceilalți în el.Nu cere de la copil o răsplată pentru tot ce faci de dragul lui. I-ai dăruit viața. Cum ar putea să-ți răsplătească asta? El va dărui viață altui omuleț, apoi se va bucura de nepoți. Aceasta e legea ireversibilă a recunoștinței.

Nu-i demonstra copilului supărările tale, pentru că la bătrânețe vei strânge roadele. Ce semeni, aceea culegi.

Nu-ți lăsa copilul să se descurce singur, atunci când întâmpină probleme. Când te-ai ciocnit, la rândul tău, de primele dificultăți, nu aveai nici tu experiență. Oferă-i direcția pe care nu o vede. Va crede că s-a descurcat singur!

Nu-ți înjosi copilul. Nici măcar atunci când nu există nimeni, în afară de voi doi.

Nu uita că cele mai importante întâlniri din viața oamenilor sunt întâlnirile cu copiii. Atrage-le mai multă atenție.

Nu te victimiza dacă nu poți întreprinde ceva anume pentru copilul tău. Chiar dacă n-ai făcut tot posibilul pentru el, ai făcut destul.

Copilul nu este un tiran care ți-a monopolizat viața, sângele și trupul. Este vasul prețios pe care viața ți l-a dăruit pentru a păstra și dezvolta în el focul creației. Copilul este iubirea fără restricții a mamei și a tatălui. Părinții nu cresc copilul „lor”, ci un suflet, care le este dar spre păstrare.

Învață să iubești un copil străin și nu fă altui copil ceea ce n-ai vrea să suporte copilul tău.

Iubește copilul indiferent dacă e: netalentat, ghinionist sau deja matur. Atunci când comunici cu el, bucură-te. Copiii înseamnă o sărbătoare care încă mai este cu tine.”

Cu drag,
@dictie.md

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: