Un trandafir și oamenii


Plânsul unui trandafir nu-l aude nimeni/ nici oamenii și nici viața/ el, săracul tot îndură/ înțelegându-si soarta. După fiecare ploaie el varsă mii de lacrimi/ doar pentru a zâmbi la soare/ în măreția lumii el nu cunoaște vârsta/ el este boboc, înflorește numai pentru a se ofili. Nu o să vedem oameni care plâng un trandafir/ după a lui ofilire/ ci doar atunci când este în floare/ este lumii pentru preamarire. Petalele lui deschid multe inimi/ nimeni nu plânge însă un trandafir/ care și-a pierdut a lui petale/ doar îndrăgostiți știu ca să mai admire trandafirii. Un uscat trandafir nu încântă lumea/ doar pare o iubire uitată ca și semn de carte/ întocmai ca în viață, o dulce și amară amintire/ a ceea ce era viu și astăzi înghețat. Așa sunt și oamenii cât timp au averi/ și bucurie în al lor suflet/ sunt demni tovarăși de drum. Când însă tristețile innoreaza a lor existență/ și nici bani nu mai există/ sunt uitați de toți și amintiți de prea puțini/ ca să le șteargă ale lor lacrimi amare. Viața așa este făcută/ să trebuiască să ascundem dacă am pierdut o lume/ să fim bine dispuși și să nu vorbim de lucrurile triste/ pentru că vorba umblă întocmai ca o cucuvea/ iar încrederea este o pasăre tot mai rară. Trandafirii și oamenii au și o viață comună/ uscatul trandafir și omul trist nu sunt de trebuință/ omul atât este bun cât este ca un trandafir veșnic înflorit/ și poate să râdă sau să spună caterincă/ în rest viața este și plină de spini/ întocmai ca anumiți oameni și ca un trandafir. Bunătatea și încrederea sunt din ce în ce mai rare/ pentru că ele nu au un preț/ și nu sunt pentru fiecare/ într-o zi oamenii când devin povești îngropate vor mai fi dulci petale. Atât timp cât suntem în viață prea puțini întreabă/ “sufletul tău este bine și l-ai hrănit tu astăzi/ cu a lumii dulceață sau doar i-ai dat venin? Sufletul tău mai poate să îndure viața/ sau a devenit un chin băut cu un pahar de vin/ feeric și fără propagandă/ pentru a lumii ebrietate în căutare de seninătate?”

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: