Am fost naivi și poate prea prostuți/ crezând că lumea întreagă se cumpără cu un sărut/ numai că a trebuit mai mult decât atât/ și inima a rămas în urmă. Ne plimbam veseli pe lângă ea/ și ne făceam planuri pe sub ea/ ea ne asculta credula/ astăzi vorbele nu mai sunt și între noi a rămas cenușă. Gândurile noastre le știam numai noi/ și nu putea ca nimeni să intervină/ astăzi suntem doar o dezamăgire/ un gând mut pentru toți oamenii. Inima din copac m-a întrebat despre tine/ dacă îți este mai bine/ i-am spus că ești un mister/ că nici vorbele nu ți le mai aud. În șoaptă ea mi-a spus/ “așa aruncă oamenii iubirea/ întocmai pe nimic/ și chiar dacă vreau ca să o mai culeagă/ ea este aruncată undeva pe o stradă”. Nu i-am mai răspuns/ cuvintele erau puține și neimportante/ am devenit nostalgic/ căci am lăsat o inimă încet în urma mea.
Sensibilități 