Tu, ca o pădure a sufletului meu


Printre pași netezi ai unei păduri pierdute/ ne ascundem de toate amintirile slute/ prin vocile păsărilor ne întâlnim iar/ tu, liniște a sufletului meu care te primesc în dar. Sprintena și zglobie tu, chiar pari un vis/ pe care încă nimeni nu l-a scris/ o arzătoare dorință fără un sfârșit/ un răgaz al lumii pentru un om odihnit. Ești însuși misterul vieții albastre/ nepovestit încă lumii noastre/ o șansă la iubire sau foc nestavilit/ tu, care cuprinzi un dor nemărginit. O căprioară fragedă a sufletului meu/ și eu tot te urmez întocmai ca un derbedeu/ cu gândurile pline de tine ca o apă vie/ te înfățișezi în treacăt ca o reverie. Dispari pentru a apărea în fiecare zi frumoasă/ ca o primăvară fiind bucuroasă/ văzându-ne ușor/ șoptesc la a ta ureche “vai! Cât mi-a fost de dor”. Așa ca o păpădie în iarbă/ aștept ploaia doar pentru a-ți mai spune o vorbă/ cu patimă și o îmbrățișare/ doar pentru a mai știi cât te iubesc de tare.

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: