Cuvintele înnorate


Ale norilor cuvinte par astăzi lipsite de vlagă/ o umbră se înaltă purtând în a ei desaga/ o iluzie care este absenta/ a iubirii de o viață rămasă repetenta. Sfioasa se ridică și caută a soarelui rază/ să cearna o speranță în a lumii dulce vază/ nici păsările nu o trezesc dintr-un doliu curent/ nimic nu mai este palpabil aici, în prezent. Totul pare o fantomă ascunsă/ de sentimente nu este încă patrunsa/ cere un zâmbet sau un chicotit/ răul din lume este din nou clocotit. O cioară înaltă al său glas/ se apropie pentru a face un popas/ mai că ar mai face încă un pas/ ce a mai fost frumos nu este zilei rămas. Un efemer gând străbate umbra/ pesimismul lumii pentru a-l dezmembra/ vrea să plece departe departe/ de tot ceea ce întreaga lume desparte. Viața știuta să o lase uitării/ să înece într-un râu adânc haina dezamăgirii/ știe că nu poate să alerge pe câmpii/ se uită în ochii lumii ei și vede copii. Se oprește și da ordin solemn/ ca orice gând sau senzație a vieții indemn/ să evadeze din tot ceea ce are ea viu/ să facă imposibilul pentru a lunga sentimentul pustiu. Visează cu ai săi ochi o viață după al ei suflet/ tot ceea ce este rău a plecat fără un sunet/ lumea o vede acum frumoasă și zambareata/ a glumelor și veseliei o sublimă cântăreață. Lacrimile și dezamăgirea le ascunde în interior/ pentru ca știute de oameni suferințele chiar dor/ cu cât tăinuieste mai mult ale ei sumbre sentimente/ cu atât lumea vorbește mai urât despre ale ei dârze fundamente. Umbra ascunde iubiri/ ale unei vechi și crude amintiri/ poartă în a ei inimă frumosul acelor momente/ când a avut și ea cele mai dulci sentimente. Ar zbura, dar nu mai are nici aripi/ ar cânta, dar nu mai știe nici ciripi/ ar vorbi, dar vocea ei este stinsă/ a uitat și cum este autentic să mai fie atinsă. Tace acum singură și privește în neant/ al vieții amar supleant/ visează și lumea ei nu mai are răbdare/ a avut frumosul și iubirea și le-a lăsat ca să plece în zare. Poate că într-o zi amintirile ei nu vor fi mai fi dureroase/ ale ei dulci buze cărnoase/ vor zâmbi lumii și în al ei suflet/ că a iubit și a fost iubită autentic fără răsuflet.

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: