De ale oamenilor simple avuții


O zi de mai cu un soare arzând/ nimic nu arată căci nu auzim pe nimeni râzând/ doar voci care comunica numai strigând/ totul pare tonul unui suflet oftând. O liniște de mormânt învăluie umanitatea/ într-o vreme în care se vinde chiar demnitatea/ nici nu mai contează în vreun fel etatea/ nici măcar urme care să mai anunțe cumva pietatea. Sunt doar clipe normale ale unor ființe/ care-și pierd treptat ale lor credințe/ doar contează a lor reședințe/ punând chiar și banii pentru a sufletului lor semințe. Este naiv cel care mai crede iubire/ în totalitate a sufletului dăruire/ nici măcar nu mai este o uimire/ chiar nu mai apare nicăieri ca și știre. Doar cei care mai sunt sinceri și devotați/ în a răului carte ei ajung notați/ căci sunt în cele din urmă scuipați/ și priviți ca oameni din context decupați. Banii reprezintă întreaga avere/ a sufletului infimă cerere/ este întâmpinată de multe ori cu o sublimă durere/ doar atât putem știi ca o simplă și umilă părere.

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: