În liniștea picurilor de ploaie care cad abrupt iar pe pământ/ viața renaște iar/ pentru a lumii așternut/ norii amenință atmosfera și totul se transformă în praf/ asemenea unor vestite dare de pământ udat. Melancolia cuprinde ale noastre gânduri/ spre a lumii iar visare/ oamenii cântă o melodie/ a dezamăgirii iar de ploaie. Acoperind iar asfaltul pe care-l mai calcă/ încet el devine asemenea unor oameni/ care devin statui ale sentimentelor de ieri/ senzații și empatia dispar ușor din oameni/ lăsând în spate doar statuete și asfalt. Rar mai găsim oameni care mai simt/ și cunosc a cărților povești/ pare că ne dezumanizam/ și animalele iar devin oameni/ pentru a uita să mai zâmbească/ și a fi doar un zgomot fertil. Cuprinzând picăturile de ploaie sentimentele dispar/ și uităm ușor de oameni/ totul devenind straniu și străin/ asemenea acelora care umbla fără o direcție/ crezând că totul este fără un final. Ploaia iar lovește în geam fără vreo milă/ noi fiind plini de brut/ ajungem să nu mai înțelegem viața/ devenind feeric stanci/ care trăiesc pentru pavaza timpurilor viitoare/ fără a ne ancora în prezent decât prea puțin.
Sensibilități 