9 Mai- O zi cu triplă semnificație


De-a lungul istoriei ziua de 9 mai a marcat de trei ori evoluția României. Astfel, 9 mai 1877 a fost ziua când a avut loc proclamarea independenţei de stat a României, 9 mai 1945 a fost desemnată ca Ziua Victoriei aliaților în cel de-al Doilea Război Mondial împotriva Germaniei naziste şi respectiv 9 mai 1985, ziua când liderii Uniunii Europene aflați la Summit-ul de la Milano, au decis ca pe această dată să fie sărbătorită Ziua Europei, unul dintre simbolurile menite să promoveze unitatea de pe bătrânul continent. Începând cu primul dintre aceste evenimente, proclamarea independenţei statale la 9 mai 1877, putem spune că fost încununarea strădaniilor de veacuri a românilor, aceea de obținere a independenței față de Imperiul Otoman. Iar în acea zi memorabilă când Mihail Kogălniceanu declara în Parlamentul ţării că „suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”, rămâne ziua care prin hotărârea ţării întregi și vocea marelui om politic, s-a putut realiza dorința românilor. Cel de-al doilea eveniment care marchează această zi este data de 9 mai 1945, când milioane și milioane de oameni au trăit bucuria capitulării celui de-al treilea Reich. Iar prin semnarea actului de capitulare necondiţionată a Germaniei, care a avut loc la cartierul general sovietic din Berlin, a luat sfârşit cel de-al Doilea Război Mondial pe continentul european, război ce a costat viaţa a peste 40 de milioane de oameni și imense distrugeri materiale. Tot la 9 mai, în fiecare an, se serbează Ziua Uniunii Europene, pentru a marca istorica declaraţie de la 9 mai 1950 a ministrului francez de externe Robert Schuman, prin care propunea un plan de colaborare a țărilor de pe bătrânul continent, care să ducă la crearea Europei Unite. Acesta moment este considerat ca fiind hotărâtor pentru constituirea Uniunii Europene, iar liderii din țările europene aflați la Summit-ul Consiliului European de la Milano din anul 1985 au decis ca ziua de 9 mai să devină Ziua Europei Unite.

Surse: lecția de istorie- Pagina de Facebook

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: