Din școala online partea a doua


Sunt profesor și am drepturi!!
Anunțul cu închiderea școlilor din România până în septembrie a stârnit controverse și patimi.
Atât profesorii cât și părinții cântărea, de zile bune, avantajele și dezavantajele.
Știam că indiferent ce decizie s-ar fi luat, noi aveam să fim vinovați.
Dacă am fi început școala, este clar că distanțarea fizică și măsurile de igienă, în condițiile actuale ale școlii românești, ar fi fost imposibil de realizat și păstrat.
Clase suprapopulate, bănci înghesuite în săli de clasă mult prea mici pentru numărul mare de copii. Nici grădinițele nu stau mai bine. Unele încă funcționează în spații improprii. Nu mai vorbim de acele unități școlare din rural care sunt încă la nivelul începutului de secol XX. Paradoxul este că există în țară sute de școli și grădinițe făcute ca la carte din fonduri europene și care se degradează pe zi ce trece pentru că au fost închise din rațiuni financiare. Din punctul meu de vedere, transportul pentru deplasarea copiilor către școli din apropiere costă mai mult, dar asta este altă problemă.
Știu că circulă o mulțime de informații despre începerea școlilor în China, Taiwan, Coreea…adică țări asiatice. Ar trebui să privim și să cântărim cu mare atenție. Noi, nu suntem China sau Coreea! Acolo vorbim de disciplină, de autoritate cu accente de dictatură. (Nu îmi spuneți că în Coreea de Sud este democrația lui pește , pentru că nu e! Adică este, dar altceva).
Oare ce reacție ar fi avut părinții și copiii de la noi dacă le-am fi impus regulile din China? Ar fi permis părinții să ținem copiii în bănci așa cum stau în China?
Ar fi permis să îi oprim să interacționeze?
Cum am fi putut supraveghea respectarea regulilor de igienă la toalete ? Un profesor ar fi trebuit să stea de pază la toaletele fetelor, unul la ale băieților, nu mai vorbim de supravegherea pe timpul pauzelor pe holuri și în curte.
Ce am fi făcut la grădinițe? 30 de copii, unul vrea la toaletă. Până acum, de la 4 ani îi lăsăm singurei nu înainte de a le spune să se spele pe mâini. În condiții de Covid TREBUIE să fii sigură că o face, deci mergi cu el. Dar ce se întâmplă cu ceilalți 29 pe care ești nevoită să îi lași nesupravegheați ? Zile la rând am făcut calcule cât ne vor costa măștile, mănușile, dezinfectanții.
Cred că foarte mulți părinți și-au pus aceleași întrebări pentru că au spus că în condițiile actuale, nu își vor lăsa copiii la școală/grădiniță.
În ciuda aparențelor decizia închiderii școlilor a fost o ușurare pentru toată lumea.
Dar statul acasă nu este vacanță, iar decizia de a se continua învățarea online înseamnă implicarea părinților, ceea ce nu este chiar simplu și cere timp. Și apare la părinți, la unii părinți, nevoia de a găsi un vinovat. Și cine poate fi? Profesorul! Este acel profesor care stă acasă, caută și pregătește materiale, le încarcă pe platforme, face sesiuni video, trimite teme, corectează teme, trimite feed-back, dar…ia bani degeaba, pentru că părinții le fac treaba.
Bineînțeles, apar, adică reapar postacii de serviciu care îi fac praf pe profesori. Aceștia sunt trântori, mâncători de bani publici, neprofesioniști….nu fac lecții online.
Sigur, că au existat și părinți care i-au contrazis. Sunt acei părinți pentru care profesorii sunt sprijin și care îi respectă pentru că văd și recunosc eforturile pe care le fac.
Din păcate, autoritățile nu cred în profesori și în cuvântul lor. Și pe lângă toate cele ce le fac, profesorii trebuie să aducă “dovezi” ale muncii lor. Am schimbat birocrația scriptică cu birocrația asistată de tehnologie.
Și pe lângă toate acestea trebuie să facă și anchete despre cine și ce are în casă, sub presiunea legilor privind falsul în declarații. Pentru că părinții nu sunt obligați răspundă și să spună ce au în casă.
Sunt educatoare/învățătoare/profesor și am drepturi ca orice cetățean al acestei țări. La fel ca toți ceilalți am dreptul la muncă, la condiții decente de muncă, am dreptul de a primi mijloacele prin care să-mi fac treaba.
Parlamentarii au primit telefoane de ultimă generație cu abonamente de sute de euro pe lună, tablete, cazare de lux, mașini, spor de calculator, până și hârtie igienică. Când s-a implementat cardul de sănătate, medicii au primit laptopuri și imprimante, așa cum e normal. Acum, au primit echipamente de protecție. Trebuia să se facă mai bine și mai repede, dar măcar au primit. Funcționarii publici lucrează cu echipamente de la instituții.
Noi nu am primit nimic. De 30 de ani nimic. Și acum, ca de 30 de ani încoace, lucrăm cu laptopuri, calculatoare, telefoane, imprimante proprii. Lucrăm zi lumină, ochii au început să cedeze, dioptriile cresc ca Făt Frumos din poveste, dar nicio voce nu spune să se taie sporul de calculator de la parlamentari pentru a fi dat profesorilor.
Sunt educatoare/învățătoare/profesor, sunt cetățean al acestei țări și vreau să fiu lăsată să-mi fac treaba! Am acest drept!
Vreau și trebuie să îmi fac treaba, nu pentru părinți, nu pentru guvernanți, nu pentru că mi-e frică. Fac asta pentru că în mâinile mele stă viitorul unor copii și pentru că ei au dreptul la educație de calitate. El, copilul/elevul are nevoie de mine și eu TREBUIE să fiu acolo unde și când are el nevoie, pentru că are visuri și eu vreau ca el să își realizeze visurile.
“Visul începe cu un profesor care crede în tine, trage de tine și te împinge la un nivel superior, înțepându-te uneori cu un băț ascuțit numit adevăr.”
Dan Rather

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: