Ochii


Reprezintă cea mai sinceră și profundă parte a noastră. Orice altă parte a noastră poate minți sau trăda, dar ochii nu o fac. Ei sunt sinceri și degajă de fapt atitudinea noastră față de tot ceea ce ne înconjoară. Atunci când iubim prima oară ne îndrăgostim cu ei și doar după aceea cu sufletul. Zâmbim și râdem cu ei sau plângem cu ei. Pătrundem în interiorul sufletului unei persoane doar privind-o în ochi. Urmăm drumul iubirii doar privind persoana cu ei, văzând-o de tot ceea ce ne transmite. Dezbrăcam persoana iubită prima dată din priviri și apoi de haine. Creem o conexiune cu ea urmărindu-i ochii și dacă ei cad deja gustăm din sfânta savoare a tandreții și timidității. Vedem adevărul prin ei dincolo de orice cuvânt sau gest dându-ne de gol în fața ei. Cu ei studiem persoanele fără perdea și atragem și respingem oamenii. Este partea umană alături de miros și gust pe care o vedem absolut normală și pentru care este nevoie să fim recunoscători în fiecare moment. Pentru că ochii văd frumosul din lumea aceasta de multe ori acolo unde restul părților noastre nu ajung încă. Mintea noastră trăiește după creier prin ochi și dezleagă lucruri și oameni pe care altfel nu am putea să le facem. Din toate aceste motive atunci când noi vom muri singura parte care ne este acoperită de alți oameni sunt ochii. Chiar și atunci când mergem la somn închiderea lor înseamnă de fapt repausul nostru conștient. Plecând din lumea aceasta luăm partea văzută și o ducem poate în alte lumi mai bune. De fapt închidem capitolul a ceea ce vedem, apoi simțim sau credem. De aceea ochii au lucruri pe care le văd și acelea pe care se fac că nu le văd, dar le simt și cred. Un singur aspect este străin ochilor și anume credința în divinitate, dar acolo de fapt acționează privirea noastră spirituală și datorită ochilor sufletului. Așa că din aceste motive este valabilă vorba populară “ochii văd, inima cere” și nu invers. Și atunci când ne despărțim de o persoană spunem “la revedere” nu la “la bună simțire” sau alte aspecte. Cam așa este lumea aceasta făcută din ceea ce vedem, simțim sau credem și apoi câteodată mai și scriem.

Published by PaulOviM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: