Podul lui Traian


La intrarea în Turnu-Severin am observat din tren o ridicatura de pietre. O doamnă foarte amabilă localnica m-a informat că este podul lui Traian. Nevenindu-mi să cred această variantă am decis să fac o vizită însoțită de o cercetare mai amănunțită a podului.

Podul lui Traian a fost un pod construit de Apolodor din Damasc, arhitectul Columnei, între primăvara anului 103 și primăvara anului 105 pe Dunărea de Jos, la est de Porțile de Fier, în orașul Drobeta-Turnu Severin. Scopul construcției a fost de a facilita transportul trupelor romane conduse de Traian și a proviziilor necesare celei de-a doua campanii miltare de cucerire a Daciei regelui Decebal.

Măreția arhitectonică și tehnică a podului de peste Dunăre era, cel puțin pentru antichitate, remarcabilă și demonstrează importanța strategică pe care Traian a dat-o construcției și, prin aceasta, cuceririi Daciei. Cartea scrisă de Apolodor din Damasc despre construcția acestui pod nu ne-a parvenit, dar dispunem de descrieri indirecte, și chiar de detalii tehnice mulțumită autorilor Cassius Dio, Tzetzes, Chiliades și Procopius din Cezareea. Toate aceste surse subliniază dificultățile pe care le-a antrenat construcția podului. S-a folosit o suprastructură din lemn fixată pe douăzeci de stâlpi din piatră ce aveau formă paralelipipedică.

La cele două capete, sudic și nordic, erau ridicate câte o monumentală poartă. Pe columna lui Traian putem distinge o imagine stilizată a podului cu mai puțini piloni, dar în principiu conformă surselor scrise și care permite recunoașterea tehnicii de îmbinare a lemnului și pietrei. Locul pentru a construi Podul lui Traian a fost ales de Apolodor din Damasc în avalul Severinului de astăzi, deoarece apele Dunării se calmau după ieșirea din defileul Cazanelor (Porțile de Fier) iar fundul albiei fluviului era suficient de încărcat cu pietre și stânci purtate din trecătoarea dintre Carpați și Balcani, un fundament extrem de stabil pentru susținerea construcției. Podul măsura 1135 de metri lungime, legând castrul Pontes de pe malul sudic (Serbia de azi) de castrul Drobeta, pe malul nordic. Aceasta din urmă devenise posesiune romană după primul război dacic (101-102 d.C). Conform scrierii lui Dio Cassius (LXVIII, 13,1) podul avea aproximativ 18 metri în înălțime și 12 în lățime, căt să permită trecerea, ca pe uscat, a unei legiuni cavaliere în marș.

La cele două capete ale Podului, sudic (Pontes) și nordic (Drobeta), au fost construite arcuri de triumf, porți monumentale, expresie a măreției și puterii romane imperiale. O altă descriere a construcției podului a fost făcută de Procopius din Cezareea în lucrarea De aedificis (IV, 6). Pentru a putea pune bazele pilaștrilor romanii au deviat parțial cursul Dunării folosind albia unui afluent sudic care poate fi văzut încă și azi, în Serbia, la est de orașul Cladova. Astfel primii 10-12 piloni au fost ridicați pe uscat. Pentru construcția celorlalți s-au folosit cofraje din bârne de stejar cimentate și sisteme de pompe. Dio Cassius consideră că Împăratul Hadrianus (117-138) este responsabil de distrugerea parțială a podului pentru a proteja sudul Dunării de invazia triburilor roxolane și iazyge.

Abandonul și distrugerea totală a podului sunt însă legate de abandonarea definitivă a Daciei (275 d.C). În timpul Renașterii, când interesul pentru operele de geniu ale Antichității erau o pasiune în Occident, regele Francisc I al Franței i-a cerut Sultanului Soliman Magnificul (care va distruge Cetatea Severinului) să-i permită demolarea unui pilon al podului pentru a afla secretul compoziției cimentului folosit. Istoricii consideră de obicei credibilă relatarea lui Cassius Dio care atribuie succesorului lui Traian, Hadrian îndepărtarea supra-structurii podului. Acesta îl percepea ca pe un risc pentru Moesia, în cazul unei invazii barbare din nord. Există însă și surse care afirmă că autorul distrugerii ar fi Aurelian, în cadrul operațiunii de abandonare a Daciei. Cei douăzeci de stâlpi încă se mai vedeau în anul 1856, când nivelul Dunării era foarte scăzut. În 1906, Comisia Internațională a Dunării a decis să distrugă doi stâlpi care stânjeneau navigația. În 1932, erau 16 stâlpi rămași sub apă, dar în 1982 doar 12 au mai fost găsiți de arheologi, probabil restul de patru fiind luați de apă între timp. Însă, chiar și astăzi se pot vedea primul și ultimul stâlp pe malurile Dunării.

Podul lui Traian este un monument istoric, ce face parte din Patrimoniul cultural național, aflat în subordinea Ministerului Culturii și Cultelor, prins pe Lista monumentelor istorice, la Nr. 16 cod MH-I-m-A-10047.04, având adresa adresa Str. Independenței nr. 2 în Municipiul Drobeta-Turnu Severin. După revoluţie, Palatul se afla într-o stare avansată de degradare. În 2010 au început lucrările de abilitate prin fonduri europene. Faţada a fost refăcută însă la interior, treburile continuă.

Cutreierand astfel malul Dunării din orașul Turnu-Severin, pe un drum din piatră cu gropi și unul de pământ am fost întâmpinat de un gard. După gard am fost salutat agresiv de trei câini care au fost îndepărtați de o femeie rromă care locuia într-o baracă alături alți rromi. Pe malul Dunării erau câțiva pescari care vorbeau nederanjati de construcție. La vederea construcției din imagine am intenționat să întreb unde este “Podul lui Traian “. Din informațiile obținute de la doamna Anca din tren mi-am dat seama că aceasta este construcția căutată. Mă așteptam la ceva măreț și gigantic fiind urmărit de pozele podului construit de Apolodor din Damasc din cărțile de istorie. În schimb era doar o ridicatura de pietre unde o pisică neagră își ducea existența. Speriată de câini a ieșit umblând hai hui mai departe. Starea în care se află “Podul lui Traian” provoacă o stare de revoltă pentru că nici măcar nu este marcat și este într-o totală stare de paragină. Pe malul sârbesc, din spusele doamnei Anca, locul este amenajat și primește importanța cuvenită. Ruinele podului lui Traian se află dedesubtul Muzeului “Porțile de Fier 1” din orașul Turnu-Severin. Ajungând aici după un periplu prin cetatea Severinului am observat că deasupra “Podului lui Traian” există un marcaj. Alături de statui ale lui Traian și ale lui Apolodor din Damasc aflate în interiorul muzeului doar atât merită construcția. În intermediul unui popor care-și are originea daco-romana o construcție de o asemenea anvergură este lăsată în paragină și într-un total dezinteres al statului român. La cum apreciem și veneram urmele istoriei nici nu merită statul român mai mult. Gândindu-ne la atitudinea din România față de locuitorii din prezent nici nu ar trebui să ne mirăm că aceia din trecut nu mai prezintă interes decât foarte puțin. Așa că asemenea vremuri un asemenea stat nici nu merită o soarta mai bună. Păcat de acei câțiva oameni care mai sunt sensibilizati de trecutul țării acesteia căci altfel am muri cu toții în interiorul nostru.

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: