Razele soarelui


Abia atunci când cuprindem razele soarelui după ploaie putem ca să simțim senzația de ușurare a naturii. Parcă natura îmbrățișează umanitatea trezind-o la o viață prea binecuvântată. În desaga umană primim murmurul existențial fără a putea să deosebim zilele între ele. Atunci când razele soarelui patrund în desaga noastră am vrea ca să oprim timpul. Un moment atât de simplu și în același timp profund pare să fie tot mai rar în ultima perioadă. După lupta dintre ploaie și soare, a norilor cu vântul rece razele soarelui mai au puterea de a ieși zâmbărețe. Parcă și oamenii sunt altfel umblând mai vioi spre locurile lipsite de cunoștiință. A aștepta un moment de pauză între furtunile sufletului și calmul existențial este deja o parte palpabilă cel puțin la nivelul optimist. De fapt multe aspecte intra în banalul cotidian pentru mulți oameni și nu mai observăm victoria luminii asupra întunericului. Doar norii albi răzleți par să râdă de superficialitatea umană. În curând va sosi în gara trenul vieții pe măsură ce soarele va încălzi cu și mai mare putere. Va depinde de noi dacă vrem să ne urcăm în el sau asemenea lui Octavian Paler am inventat un tren doar ca să avem ce aștepta. Indiferent că numele trenului se va numi Speranță, Weekend sau Zile libere.

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: