La fântână de Anca Chindea



Sub un răzor, la margine de drum,
Rămasă-i azi pustie o fântână,
Pe unde rar mai trece şi acum
Câte-o bătrână cu găleata-n mână.

La umbră se aşează-ngândurată
Şi păsărilor le ascultă cântecul
Şi-mi povestește cum era odată…
Doar cât să-şi liniștească sufletul.

Am întrebat-o ce-şi mai amintește
Din tinerețea ei… de altădată…
Şi mi-a răspuns că rău se necăjeşte,
Că nu mai poate fi ce-a fost odată …!

Că viața ei precum un vis a fost !
Şi iute a zburat, ca şi un gând…
Şi simte-acum… că nu mai are rost,
Când toți cei dragi plecat-au rând pe rând.

De ar putea fântâna să-ți vorbească !
De câte ori după ce a-nserat,
Veneau feciorii… fete să-ntâlnească
Şi lângă cumpănă le-au sărutat.

De-ar şti izvorul să ne spună
Câte iubiri s-au mai înfiripat …
De câte ori iubiți, seara pe lună,
Lângă fântână s-au îmbrățișat !

Şi mulți drumeți trecut-au însetați,
În drumul lor, la ea toți s-au oprit
La umbra ei merinde au mâncat
Şi setea lor pe loc şi-au potolit.

Iar în căldurile şi arșița de vară,
Obrazul…mulți drumeți şi l-au spălat
Şi multe turme se mai adăpară,
Când se-ntorceau acasă pe-nserat.

De multe ori, seara pe l-asfințit
Veneau țăranii de la secerat,
Pe la fântână carele-au oprit…
Şi boii însetați i-au adăpat !

De ar putea să ne spună fântâna
Din apa ei câți prunci au fost scăldați…
Şi-n taina sfântului botez, cu mâna
Câți în cristelniță-au fost botezați !

Şi iarna-n ger… de Bobotează
Preoți cu sfânta cruce-n mână,
Venit-au după slujbă, înspre-amiază,
Ca să sfințească apa din fântână.

Multe cămeşi au fost cu drag spălate
Şi lipezite-n apa-i cristalină
Şi-apoi în sărbători au fost purtate,
De fete ce veneau pe la fântână.

Şi după-atâția zeci şi zeci de ani,
Când apa i-a fost zilnic “tulburată”…
Azi rar mai trec pe lângă ea țărani,
Oglinda ei… rămâne nemișcată.

Izvorul ei şi astăzi mai așteaptă,
Să se-oglindească-n apa ei cea vie,
Câte un chip frumos de fată,
Găleata ei în cumpănă s-adie.

Azi, rar mai trece câte-o turmă
Şi câte-un car din sat spre moară,
Pe drum mai lasă cate-o urmă
Şi se opresc la apă… a câta oară ?

Laița fântânii-i tare şubrezită,
Azi nu mai are cine-o rândui,
Că cei ce se-ngrijeau de ea odată
Toți sunt plecați în cer… cu îngerii.

Găleata ei e toată ruginită
Ulcica mai demult i s-a stricat
Şi cumpăna e tare şubrezită,
Numai izvorul… este nesecat !

Bătrâna, încă mai nădăjduieşte
Că vor veni cei ce-au plecat din sat
Şi-mi spune că atât îşi mai dorește,
Să se întoarcă acasă neapărat !
Şi să zidească iar fântână
Izvorului ce încă n-a secat !

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: