Iubirea


Întotdeauna este aproape imposibil ca să definim iubirea. Pentru că iubirea se simte sau nu se simte. Are propriile ei reguli pe care le guvernează. Cuprinde ca factor premergător îndrăgostirea. Fluturașii din stomac și plutirea prin nori până când realitatea scoate în evidență și defectele. Dacă defectele nu sunt abuzuri emoționale sau fizice iubim sănătos. Numai că iubirea nu ține cont de acestea pentru că nici stima de sine nu le baga în seamă. Iubim ceea ce avem nevoie în momentul respectiv. Dacă avem anumite traume sau alte probleme vom iubi ceea ce avem nevoie ca să ne vindecăm. Iubirea astfel vindecă sufletul și chiar mintea pentru că ea nu ține cont de avere, poziție socială sau funcție. Ea asemenea unor săgeți trimise de Cupidon ne este trimisă pentru a înnobila ființa noastră și a o duce atât pe înalte culmi, dar și pentru a ne coborâ în tenebrele iadului. Dacă ne temem de suferință nu vom putea iubi. Suntem dornici de a renunța la iubire, dar ea nu ține cont de dorințele noastre. Ea există în viața noastră și lăsându-ne în voia sufletului nostru nu vom cunoaște îndoiala, frica sau frustrarea. Este o împlinire a tot ceea ce trăim atunci când simțim în cealaltă ființă că suntem iubiți. Simțind iubirea putem ca să obținem tot ceea ce ne dorim și chiar să ne întrecem limitele. Iubirea creează palate și mută munții pentru că ea este cea mai profundă parte a existenței noastre. Un izvor al binelui dezinteresat pornit spre un alt suflet care nu cunoaște timp, spațiu și câteodată nici moartea. Iubim defecte, idealuri, supărări, dar înainte de toate iubim pentru că avem acest sentiment în noi de când ne-am născut și-l vom avea până când vom muri. Anii ultimi ai vieții vor ține minte iubirea, binele și mai ales ceea ce am simțit în acele momente. Ei vor ține cont și de iubirile nespuse, vindecătoare, eșuate din cauza orgoliului, fricii sau trainice. Pentru că iubirea este singurul sentiment cu care ne ducem într-o altă viață cunoscând sufletul, dar nemaiputând să identificăm partea fizica. Așa că dacă suntem suficient de norocoși să ne dăm seama de sentimentul sublim al iubirii pe care-l avem în noi putem ca să devenim mai buni și să facem o lume mai bună.

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: